De ce îşi fac oamenii idoli?
Ce înseamnă mai exact idolii? Sunt multe definiţii dar şi multe incorectitudini. Este adevărat că fiecare religie are idolii săi, o caracteristică politeistă. Cuvântul apare cu o încărcătură puternică şi cu un caracter pur negativ, aş putea spune eretic în Biblie. Idolii sunt soldaţii Infernului. Biblia ne spune că un chip cioplit este un idol, o înfăţişare făcută după mintea ta. Este de fapt obiectul unei adorări exagerate, o supunere voită faţă de un lucru sau o fiinţă. Drumul pe care un idol merge este urmat de cohorte de frenetici dar şi de fanatici. În opinia mea un idol este un obiect fizic sau o reprezentare imaterială având în componenţa sa ideea de supunere, de pierdere a suveranităţii personale. Pe unii idolul îi conduce, le stăpâneşte mintea, inima şi gândurile.
Omul adulat este reprezentat mental ca o idee conducătoare, toată ideogenia aceasta suferă din cauza caracterului trecător.O fiinţă umană devine idol pentru o persoană care îl iubeşte, dacă îl răneşte sau îi înşeală aşteptările toată această idee conducătoare piere şi idolul redevine un om oarecare. În cadrul unor lucruri acest lucru se poate întâmpla, dar mai rar, o amuletă o putem purta, dar dacă nu aduce o reuşită ne gândim că orice rău are un scop bun, orice întâmplare nefastă are o componentă pozitivă. Idolul este mai mult o dorinţă a omului de a avea un ajutor în drumul presărat cu grji al vieţii.
One Comment
Dragos
Foarte frumos spus!