Turismul de pe litoralul românesc a fost salvat de Guvern datorită voucherelor de vacanță. Peste 1,3 milioane de români își fac concediile în țară ca urmare a programului de susținere a turismului intern
În ciuda ploilor abundente din iunie și iulie, litoralul românesc nu a fost ocolit de turiști, gradul de ocupare din unitățile de cazare de la Marea Neagră fiind de peste 90%. Hotelierii recunosc că, fără sprijinul Guvernului, situația ar fi fost dramatică. La finele anului trecut a fost aprobat programul de acordare a voucherelor de vacanţă în cuantum de 1.450 de lei pentru fiecare salariat din sistemul public.
Indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, a ajuns la peste 1,3 milioane de persoane. Potrivit Guvernului, beneficiarii care au primit vouchere de vacanţă sunt singurele persoane îndreptăţite să le utilizeze și numai pentru achitarea pachetului de servicii contractat. Beneficiarii au dreptul să îşi aleagă unitatea afiliată pentru achiziţionarea serviciilor turistice interne.
Reprezentantul Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoș Răducan a declarat presei: “Avem același număr de turiști pe litoral ca și anul trecut, în pofida vremii, mulțumită voucherelor pentru bugetari. Prim-vicepreședintele executiv al FTPT a mai precizat că ”gradul de ocupare din unitățile de cazare de pe litoral este între 85 și 98%. Este prematur să tragem o concluzie despre sezon. Dar trebuie să precizăm că vârful de sezon s-a mutat după 1 august.’
FPTR este unul din cele mai mari patronate din turismul românesc, iar angajații membrilor săi însumează aproximativ 80% din forța de muncă din turismul românesc. Federația Patronatelor din Turismul Românesc este compusă din zece organizații patronale, reunind 85 de mari societăți de turism, care cumulează o cifră de afaceri de peste două miliarde de euro și angajează peste 34.000 de persoane.