Avocatul Poporului va analiza solicitarea președintelui privind atacarea OUG privind rectificarea bugetară la CCR
Președintele s-a ridicat în ședința CSAT și a suspendat ședința privind avizarea proiectului de OUG de rectificare bugetară. A doua zi, guvernul a trecut-o fără aviz. Specialiștii susțin că acesta ar fi consultativ. Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat Avocatului Poporului să se sesizeze. La scurt timp, i-a răspuns Avocatul Poporului care a promis că „va analiza cu atenție solicitarea publică a Președintelui României de formulare a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului României privind rectificarea bugetară, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.
În acest sens, Avocatul Poporului a dispus, încă de ieri, 5 septembrie 2018, identificarea și studierea jurisprudenței Curții Constituționale a României (C.C.R.) referitoare la eventualele implicații constituționale ale adoptării unor acte normative în absența avizului consultativ, în general, respectiv a avizului consultativ al CSAT, în special. În același timp, este examinată atât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), cât și cea a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția). Jurisprudența instituțiilor sus-amintite este analizată și cu privire la posibila existență a unui conflict juridic de natură constituțională între Președinte și Guvern. De asemenea, sunt examinate atât Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, cât și alte reglementări aplicabile în materie.
În paralel cu propriile demersuri, Avocatul Poporului așteaptă prezentarea de către reprezentanții Administrației Prezidențiale a argumentelor juridice pe baza cărora a fost formulată solicitarea publică a Președintelui României.
Ludovic Orban a spus că PNL intenționează să schimbe legea de organizare a CCR pentru că ”Victor Ciorbea răspunde doar la comenzile PSD.”