Nouă biserică românească, sfințită în Basarabia
O nouă biserică ortodoxă românească a fost sfințită în Basarabia, chiar în anul Centenarului Marii Uniri. Slujba a fost oficiată de ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei iar la ceremonie au luat parte ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, ministrul moldovean al Culturii, Monica Babuc și sute de credincioși.
Parohia Ortodoxă Română „Acoperământul Maicii Domnului”, din orașul Dondușeni, a fost înregistrată pe 22 mai 2007. Piatra de temelie a bisericii mari a fost pusă pe 20 septembrie, anul 2009, de către Î.P.S. Petru, Mitropolitul Basarabiei.
În anul 2010 s-au ridicat pereții din cărămidă, în anul 2011, s-a pus lemnul pentru acoperiș, în anul 2012 – s-a acoperit biserica cu tablă din cupru, s-au tencuit turlele și s-au fixat geamurile, în 2013 s-au tencuit interiorul și exteriorul bisericii, în anul 2014 a început pictura în frescă a Bisericii, la moment de faţă este pictat deja 70% din suprafață, a scris Deschide.md.
Patriarhul Filaret al Ucrainei: „teritoriul canonic al Basarabiei aparţine României”
În Republica Moldova funcționează în paralel Mitropolia Basarabiei, care ține de Patriarhia Română, și Biserica Ortodoxă din Moldova, subordonată Moscovei. Săptămâna trecută, Patriarhul Filaret al Kievului, liderul viitoarea biserici ortodoxe ucrainene autocefale, a spus că teritoriul Basarabiei aparține canonic de România și că Biserica Rusă a anexat ilegal biserica românească dintre Prut și Nistru atunci când URSS a alipit teritoriul Regatului României.
În 1992 a fost reactivată Mitropolia Basarabiei, succesoarea spirituală, canonică și istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat până în 1944. Biserica Ortodoxă Română a spus atunci că nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chişinău, şi a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi și că nu a acceptat şi nu poate accepta niciodată consecinţele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”.
Guvernul Republicii Moldova a refuzat să recunoască Mitropolia Basarabiei. Timp de 10 ani Mitropolia Basarabiei şi-a desfăşurat activitatea în condiţii de persecuţie metodică şi sistematică din partea autorităţilor guvernamentale. La 17 noiembrie 1993, prin Hotărârea nr. 719, Guvernul Republicii Moldova a recunoscut existenţa doar a Mitropoliei Moldovei, declarată „parte inseparabilă a trupului bisericesc rus.”
Preoţii sunt bătuţi, ameninţaţi, alungaţi
Mitropolia Basarabiei va cere recunoaşterea sa şi în 1995, 1996, 1997, dar în zadar. Preoţii ei sunt bătuţi, călcaţi în picioare, ameninţaţi cu arma, alungaţi din biserici. Mitropolia însăşi este acuzată că: activează ilegal, face prozelitism, propagă ideile Bisericii Ortodoxe Române, este o “agentură străină,” unealtă a României, care subminează autoritatea Statului şi stabilitatea Republicii Moldova, declanşând războiul din Transnistria etc.
Refuzul Guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei şi persecuţiile suferite de clerul şi credincioşii ei au dus la procese în Moldova şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Până la urmă, în 2002, Chișinăul era constrâns să recunoască biserica românească, după ce a pierdut definitiv procesul la CEDO, a scris NEWSTANDARD.RO