Neomarxiştii au descoperit că Sagrada n-are autorizaţie de construcţie. Amendă de 36 de milioane de euro

Valentin Borcea INTERNATIONAL Principal

Una dintre clădirile simbol ale Spaniei și ale lumii, Catedrala Sagrada Familia din Barcelona, nu a avut niciodată autorizație de construcție în cei 136 de ani de existență, a descoperit municipalitatea. Ca urmare, administratorii lăcașului de cult, proiectat de celebrul arhitect spaniol Antoni Gaudi, au fost de acord să plătească 36 de milioane de euro, “amendă” pentru încălcarea legii.

Familia Sagrada va plăti amenda în zece ani

Banii vor fi plătiți în 10 ani și vor merge către îmbunănățirea transportului public local în preajma monumentului și a renovării cartierului din jur. Sagrada Familia urmează să intre în legalitate cu actele anul viitor, a scris BBC.

Inițiativa amendării uneia dintre cele mai importante clădiri din toată Spania aparține primarului Barcelonei, Ada Colau, o republicană neomarxistă și progresistă radicală, care a câștigat primăria orașului în 2015, venind pe valul “indignaților.”

20 de milioane de turişti admiră anual construcţia măiestuoasă

Circa 4.5 milioane de oameni vizitează anual Catedrala Sagrada Familia iar la 20 de milioane de turiști vin în zona din jur ca să admire lăcașul de cult. Clădirea principală urmează să fie gata în 2026, atunci când se vor împlini 100 de ani de la moartea lui Antoni Gaudi. Construcția a început în 1882 și nu este finanțată din bani publici, ci din donații private și din încasări de bilete. Când a murit Antoni Gaudi, în 1926, clădirea era doar 15-25% gata. Proiectul original, dar și o parte a lăcașului de cult a fost distruse în timpul războiului civil spaniol de către anarhiștii catalani. În 2010, catedrala a fost sfințită de Papa Benedict al XVI-lea, deoarece în acel an proiectul a trecut de 50%.

Jumătate din încasări se vor duce către bugetul local

Cel mai ieftin bilet este 15 euro, care permite doar accesul în catedrală. Cei care vor și un ghid audio și să urce în turnuri, trebuie să scoată din buzunar dublu. Practic, administratorii celebrului lăcaș de cult trebuie să cotizeze primăriei din Barcelona circa jumătate din încasările pe un an.

De la tentativa de rebeliune de anul trecut, care a provocat o instabilitate fără precent, mii de firme mari și mici au părăsit Barcelona și regiunea spaniolă Catalonia, alegând alte regiuni mai stabile ale Spaniei. Asta înseamnă că autoritățile locale au pierdut bani din taxe. Prin amendarea Sagradei Familia, primăria stângistă radică a Barcelonei lovește dintr-un foc două lucruri pe care le detestă profund: religia și afacerile. Partidul pe care îl conduce acum Ada Colau, Catalunya en Comu are ca ideologii eco-socialismul, alter-globalizarea și populismul de stânga. De asemenea, primărița este membru fondator al DiEM25, platforma radical progresistă a fostului ministrul grec de Finanțe Yannis Varoufakis, un marxist declarat.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Noul premier al provinciei canadiene Quebec va interzice funcționarilor să poarte simboluri religioase
Noul premier al Quebecului, Francois Legault, a promis joi că executivul său va interzice „portul ...