Progresișii vor distrugerea statelor naționale europene și crearea Republicii Europa

Valentin Borcea ACTUALITATE POLITIC Principal

“Europa naţiunilor a eşuat. Piaţa Unică şi Euro au căzut cu uşurinţă pradă unei agende neoliberale ale cărei interese contravin obiectivului dreptăţii sociale. Puterile instituţiilor europene trebuie, aşadar, confiscate pentru a înscrie piaţa comună şi moneda comună unei democraţii europene comune.

Suveranitatea statelor este înlocuită de suveranitatea cetăţenilor şi cetăţenelor. Fondăm Republica Europeana în principiul egalităţii politice universale, indiferent de naţionalitate şi de fondul social ori etnic. Elementele constitutive ale Republicii Europene sunt de acum oraşele şi regiunile europene.“

Acesta este doar un fragment dintr-un manifest care a fost citit în zeci de locuri publice din Europa, inclusiv la București, pe data de 10 noiembrie, când restul lumii se pregătea pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la sfârșitul Primul Război Mondial. Totul a făcut parte din “Proiectul Balconului European,” cu scopul de a începe discuțiile și pentru a bătătorii calea egalității cetățenești, dincolo de statele-națiune.

Autorii acestui manifest sunt o profesoară de la o universitate privată din Austria, care vorbește despre acest proiect republican de ani de zile, și un romancier austriac, care a fost numit “un gânditor european pe stil vechi, cu predecesori intelectuali precum Hegel, Marx, Gyorgy Lukacs și grupul școlii de la Frankfurt.

Republicanii europeni cer deschiderea graniţelor pentru imigranţi

Manifestul acestei mișcări reia mai multe sloganuri ale stângii radicale și ale marxiștilor, dar și acuză actuala Uniune Europeană că a trădat viziunea federalistă a părinților proiectului european postbelic. Totul în contextul viitoarelor alegeri europarlamentare, când naționaliștii și progresiștii se vor confrunta pentru a vedea cine va decide viitorul UE.

Aderenții la acest manifest, tradus în 34 de limbi, inclusiv română, îndeamnă europenii să-și pună cenușă în cap pentru toate evenimentele din ultimii 200 de ani și să-și deschidă granițele celor pe care “i-a asuprit”, adică pentru imigranți din afara continentului.

“Recunoaştem şi acceptăm faptul că bogăţia Europei are la bază exploatarea altor continente şi suprimarea unor culturi vreme de secole. Din acest motiv,  împărţim teritoriul nostru cu cei pe care i-am gonit de pe al lor. Oricine doreşte, poate fi un european. Republica Europeană este primul pas pe drumul către o democraţie globală.” – scrie în textul publicat pe pagina proiectului.

Aderenţii la manifest cer distrugerea statelor naţionale

Actuala formă a Uniunii Europene nu este bună, deoarece nu a distrus încă statele naționale, așa cum au promis părinții UE, și că a permis renașterea naționalismului modul în care a gestionat crizele europene în ultimii ani. Viziunea integrării europene a fost trădată. Pentru că Europa înseamnă unirea oamenilor, nu integrarea statelor. Consiliul European este scos din uz. Parlamentul European dispune de acum de putere legislativă. Va fi numit un Guvern European dedicat bunăstării tuturor cetăţenilor şi cetăţenelor Europei.”

Republica a dus la anarhism în Bavaria

Autorii textului spun că s-au inspirat din modul în care mai multe republici europene au fost proclamate la finalul Primului Război Mondial, atunci când “abdicarea unor monarhi a dus la crearea unor democrații bazate pe egalitate politică universală”. Este dată ca exemplu Republica Socialistă Bavareză a lui Kurt Eisner, dar se ignoră faptul că a fost atât de instabilă încât a dus la crearea unei Republici Sovietice Bavareze, extrem de agresivă și periculoasă, condusă de comuniști și anarhiști. Aceasta nu a durat nici lună, deoarece a fost înlăturată de soldații germani întorși de pe front. Haosul provocat de comuniștii bavarezi a lăsat urme adânci în mintea unui anume caporal numit Adolf Hitler.

Ca orice manifest de sorginte marxistă care se respectă, și acesta critică economia liberală. Documentul cere Europei “să renunțe la dominarea structurală a comerțului internațională în favoarea a ceva mai echitabil. Acest manifest poate fi citit ca un gest de ispășire pentru 500 de ani de supremație albă.” De asemenea, documentul dorește extinderea drepturilor omului și la animale și plante, iar protecția mediului să fie principala preocupare a politicii europene.

La nivel instituțional, state care ar urma să facă parte din Republica Europa ar fi statele din zona euro. Consiliul European, acolo unde sunt reprezentate statele naționale, ar urma să fie desființat, asemeneni monarhiilor care s-au prăbușit în 1918.

Republicanii europeni sunt bară la bară cu comuniştii

“Republica Europa” a rezonat cu mișcarea neocomunistă DiEM25, care distribuie intens în mediul online manifestul. Formațiunea este fondată de Yanis Varoufakis, fostul ministru marxist grec de finanțe și are ca scos apărarea lumii de globalismul rău, cel de până acum, și de naționalism.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Hackerul Guccifer, acuzat de spargerea contului de e-mail al lui Hillary Clinton, a fost predat autorităților din SUA
Marcel Lehel Lazăr, hacker-ul cunoscut drept „Guccifer” sau „Micul Fum”, a fost predat autorităţilor judiciare ...