Regina Maria va avea o statuie în orașul natal din Marea Britanie
Orașul Ashford, din comitatul Kent, va avea luna viitoare o statuia a Reginei Maria a României, care s-a născut în mica localitate britanică la 29 octombrie 1875. Dezvelirea va alea loc pe 12 decembrie, iar la ceremonie vor fi prezenți reprezentanți ai Caselor Regale ale Marii Britanii și României, preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu, reprezentanţi ai Ambasadei României la Londra și oficialități române și britanice.
Statuia Reginei Maria este realizată de sculptorul Valentin Duicu, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, care a câștigat un concurs organizat de ICR Londra. Sculptura este din bronz, are 2,2 metri înălțime și va fi amplasată în Elwick Square, un spaţiu de mare vizibilitate aflat în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice şi a Parcului Victoria, a scris Mediafax.
Bătrânul cedru – casa de poveşti a viitoarei Regine a României
Regina Maria s-a născut la Eastwell Manor, domeniul din Ashford al părinților săi, Prințul Alfred, Duce de Edinburgh, al doilea fiu al Reginei Victoria și Marea Ducesa Maria Alexandrovna a Rusiei. Viitoarea suverană a României Mari a scris despre locul său natal “frumosul Eastwell cu marea sa casă gri, cu parcul său minunat, cu turmele de căprioare și pitoreștile vaci scoțiene, cu lacul, pădurea, grădinea cu bătrânul cedru care era casa noastră din povești.”
Tatăl Reginei Maria a locuit la Eastwell până în 1893, atunci când a moștenit tronul Ducatului de Saxa-Coburg-Gotha de la unchiul său Ernest al II-lea, cumnatul Reginei Victoria.
Aceasta va fi prima statuie a Reginei Maria din afara României. Totuși, în an Centenar, Suverana tuturor românilor nu va avea o statuie în capitala tuturor românilor, București.