Dragnea: „Se vorbeşte în România despre amnistie şi graţiere ca şi cum s-ar vorbi că avem vreo bombă atomică”

Alina Maria Bogdan POLITIC Principal

La Consiliul Național al PSD de duminică, Liviu Dragnea a fost exploziv în ceea ce privește nevoia de reparație a nedreptăților cauzate de justiția aservită noii Securități, spunând că nu îi e teamă să afirme că „Se vorbeşte în România despre amnistie şi graţiere ca şi cum s-ar vorbi că avem vreo bombă atomică îndreptată împotriva Uniunii Europene.”

În fața celor prezenți a spus că respectarea drepturilor fundamentale ale românilor şi îndreptarea tuturor nedreptăţilor judiciare trebuie soluționate de îndată. „Niciun român nu trebuie să mai sufere în urma abuzurilor şi ilegalităţilor din Justiţie, constatate  chiar de către Constituțională Constituţională.”

„Guvernul are obligația să-și asume prin ordonanță soluțiile necesare”

Multe lucruri nu au putut fi îndreptate prin legile justiției, datorită presiunilor inimaginabile ale sistemului. „Dacă nu există nici nicio altă soluţie legislativă pentru îndreptarea acestor nedreptăţi, în ultimă instanță, Guvernul are obligația să-și asume prin ordonanță de urgență soluțiile necesare,” a mai spus liderul PSD.

Cu același prilej a mai afirmat că „amnistia şi graţierea nu sunt nici ilegale, nici imorale şi nici nu încalcă tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte.”

„Sunt unii care doresc reîntoarcerea la obiceiurile vechii Securități”

Totodată s-a referit la acei români care stau toată ziua cu anticorupția în gură. „Cei care doresc ca românii să stea în închisoare nevinovaţi sau să suporte în continuare consecinţele unor decizii judiciare ilegale şi ale anchetelor penale instrumentate de Securitate sunt cei care doresc reîntoarcerea României la epoca  anchetelor bolşevice instrumentate de securitatea comunistă; ei sunt cei care întinează idealurile revoluţiei de acum 29 de ani  și jertfa celor care şi-au dat viaţa pentru ca drepturile fundamentale ale omului să fie respectate în România.”

„Amnistia și grațierea vor da o lovitură fatală statului paralel”

În același discurs, președintele celui mai important partid politic s-a referit la prevederile Constituţiei şi a legilor în vigoare, decizia politică privind amnistia şi graţierea, politica penală a României, fiind atributele majorităţii politice rezultate în urma alegerilor libere şi nu pot fi confiscate de opoziţie, de preşedinte sau de noua Securitate.

„Ordonanţa de amnistie şi graţiere va da o lovitură fatală statului paralel pe care îl va lipsi de principalul instrument de presiune – şantajul cu ajutorul dosarelor penale. Acesta este singurul motiv pentru care Iohannis şi ceilalţi apărători ai noii Securităţi încearcă cu disperare să blocheze această acţiune legitimă, de natură să reinstaureze dreptul legii şi drepturile fundamentale ale omului, în România,” a mai spus Liviu Dragnea.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Doi deputați PSD, plecați din partid, s-au reîntors după discuțiile cu Liviu Dragnea
Mihai Mohaci și Mihai Popa, doi deputați care au plecat în urmă cu două săptămâni ...