Guvernul alocă până la 500.000 de euro pentru cei care înființează grădinițe olimpice cu profil sportiv
Guvernul va acorda de anul viitor un ajutor de stat nerambursabil de până la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, prin Programul „gROwth – investim în copii, investim în viitor”, pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor olimpice cu profil sportiv, după primirea avizului de funcţionare provizorie de la Ministerul Educaţiei Naţionale.
Beneficiarul, entitate privată, va trebui să depună o garanție de 50%, bani obținuți prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii sau Fondului Român de Contragarantare.
Pot accesa banii guvernamentali federațiile, asociațiile, fundațiile sau societățile comerciale.
Ajutorul de stat se va acorda timp de șapte ani.
Beneficiarul trebuie să dețină un teren de minimum 5.000 de metri pătrați.
Grădinițele trebuie să activeze cel puțin zece ani pe același profil.
Minimum 8% dintre preșcolari trebuie să nu plătească taxele, taxe care au un cuantum stabilit de lege.
Guvernul dorește să înființeze în jur de 1000 de grădinițe. Ion Țiriac a declarat recent că e dispus să construiască, potrivit G4media.ro, 500 de astfel de obiective.