Viorica Dăncilă a vorbit la Bruxelles despre “coeziunea, ca valoare europeană”
Viorica Dăncilă a prezentat în forul Parlamentului European viziunea Președinției României asupra proiectului European, conturat în jurul ideii de „coeziune, ca valoare comună europeană”, manifestă în toate dimensiunile sale:
– coeziune politică ilustrată de nevoia de unitate între statele membre;
– coeziune economică și teritorială, în vederea reducerii decalajelor de dezvoltare între state membre și între regiuni;
– coeziune socială, importantă prin prisma prezervării celor patru libertăți ale Pieței Interne a Uniunii Europene;
“Europa convergenței reprezintă primul pilon de acțiune al Președinției României la Consiliul UE și are în vedere asigurarea creșterii economice, dezvoltarea socială, reducerea decalajelor, competitivitatea, conectivitatea și sustenabilitatea,’ a explicat premierul României.
Un alt punct al mandatului României este consolidarea Pieței Unice, prin conturarea rapidă a noii agende legislativă, în scopul definitivării cadrului necesar unei bune funcționări a acesteia.
Viorica Dăncilă a mai promis că în mandatul ţării noastre se va consolida baza științifică și tehnologică a industriei europene, în vederea creșterii economice și a creării de noi locuri de muncă.
Vorbind în numele României, a spus că în mandatul ţării noastre va consolida agenda digitală concepută înainte de Estonia şi Austria.
“Al doilea pilon al președinției României va fi Europa siguranței. Suntem în fața unor noi provocări de securitate ce amenință siguranța cetățeanului. Uniunea Europeană se confruntă cu o paletă largă de riscuri și amenințări care pot să submineze valorile și prosperitatea societăților noastre deschise,” a mai spus Dăncilă.