Românii din Italia ar putea primi un ajutor social de 780 de euro
Guvernul de la Roma va acorda o alocaţie cetăţenească de până la 780 de euro persoanelor care trăiesc în Italia sub pragul sărăciei. Ajutorul social va fi oferit și imigranților care au un permis valid de şedere şi locuiesc pe teritoriu italian de cel puţin zece ani, a transmis Mediafax.
Peste 5 milioane de oameni ar putea fi eligibili, potrivit estimărilor făcute de autoritățile italiene. Măsura, care are scopul de a combate sărăcia, urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie 2019.
Ajutorul se acordă doar pentru o perioadă de 18 luni
Valoarea alocaţiei poate ajunge până la un maxim de 780 de euro pe lună de persoană şi se acordă doar pentru o perioadă de 18 luni, timp în care beneficiarii sunt obligaţi să încerce să se angajeze.
E uşor ca român să fii asistat social în Italia
Pentru a fi eligibili, solicitanţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care: să fie cetăţean italian sau să locuiască legal în Italia de cel puţin zece ani, să aibă un venit de sub 9.300 de euro pe an şi să nu deţină active imobiliare cu o valoare de mai mare de 30.000 de euro.
Autoritățile au anunțat că vor efectua verificări serioase, astfel încât să nu existe fraude în acest sistem. Cei care vor fi prinși că iau ilegali acest ajutor social vor risca între 2 și 6 ani de închisoare.
Ambele partide care formează coaliția de guvernare de la Roma, Mișcarea 5 Stele și Liga, au pus mare accent în campania electorală pe politici sociale și pe creșterea veniturilor italienilor. De asemenea, șeful Ligii, Matteo Salvini, ministrul de Interne și vicepremier al Guvernului, este cunoscut pentru opoziția lui la imigrația ilegală, nu la cea legală.