Un idol al progresiștilor își șochează fanii: Granițele deschide și statul social NU sunt compatibile!

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC

Bernie Sanders, socialistul care vrea să fie președintele SUA și idol al progresiștilor de peste Ocean, și-a enervat fanii. S-a întors împotriva ideii deschiderii granițelor și migrației necontrolate, una dintre cele mai dragi politic ale stângiștilor.

Declarația a fost făcută în timpul unui miting electoral în statul Iowa. Unul oamenii din sală l-a întrebat pe Bernie Sanders cu pot Statele Unite să finanțeze uriașe programe sociale și să aibă granițe deschide în același timp, adică să primească un număr nelimitat de imigranți. În același timp, individul a spus că senatorul de Vermont este în favoarea granițelor deschise. Politicianul socialist a răspuns ferm:

„Dacă deschizi granițele, Dumnezeule! Este multă sărăcie în lume și o să vină la tine oameni din toată lumea. Nu cred că e ceva ce poate fi făcut acum. Nu poate fi făcut. Nu susțin așa ceva”

https://twitter.com/thehill/status/1114971900269219841

Mai precis, Bernie Sanders este de părere că un stat social generos nu este compatibil cu granițe deschise, deoarece va atrage săracii planetei care vor ajutoare. În schimb, senatorul de Vermont vrea reformarea sistemului american de imigrări.

Presa apropiată stângii progresiste l-a atacat furibund pe politicianul veteran. Acest pasaj dintr-un articol scris de Splinter News este definitoriu.

 

Motivul invocat ca să se opună la granițe deschise, că prea mulți săraci ar veni aici ca să profite de ajutoare sociale este rău, fără echivoc. Dincolo de faptul că scuză ce face țara – de ce ar trebui să refuzăm refugiați care fug de situații violente create cu ajutorul capitalismului și imperialismului americane? – Sanders sună foarte mult ca Donald Trump

În schimb, conservatorii au promovat intens această declarație a lui Bernie Sanders deoarece le susține ideile de până acum. De asemenea, dreapta americană i-au îndemnat pe stângiști să ia aminte la senatorul de Vermont.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Indienii vor să cumpere 464 de TANCURI din Rusia! Vezi cât i-ar costa!
India vrea să-și adauge în arsenal 464 de tancuri noi, pe care să le cumpere ...