PREMONIŢIE / “Şobolanii roşii” prevesteau încă din 1991 ce se va întâmpla astăzi
Menţinerea oamenilor vechii securităţi, în funcţiile de comandă, a fost prevestit, nu numai de BRUCAN, ci şi de regizorul Florin Codre, în anul 1991, prin filmul „Șobolanii roșii”, prima ecranizare de tip crowdfunding din România.
Naratorul, Ștefan, era cascador, la fel ca prietenii săi, Sony și Stavros. Studia Artele Plastice. Din cauza convingerilor sale politice și a faptului că le spunea în gura mare că e rău comunismul i s-a cerut să părăsească institutul. S-a bătut într-o zi cu un securist care îl urmărea. Procuratura l-a anchetat cu metodele şi cu logistica din dotare. După cutremurul din 1977, alături de prietenii lui cascadori a pus umărul la scoaterea victimelor de sub dărâmături. Stavros a murit după ce a încercat să salveze nişte câini. Cei din urmă au supravieţuit, el nu. Ștefan a fugit din țară – după un avort al soţiei (pe atunci era o crimă să faci avort n.a.). A revenit în România după 1989. A avut un șoc când a aflat adevărul despre nomenclaturiștii și securiștii care îl anchetaseră. Toți erau cocoțați în funcții mari politice, revoluționari sau disidenți.
Filmul, conform statisticilor, a fost vizionat doar de 635.000 de români. Poate mulţi nici nu ştiu despre acest film. S-a dorit ca el să nu fie cunoscut. Acum se înţelege de ce.
Florin Codre are acum 75 de ani. Sculptor ecvestru, este cel care a pus în opera statuia lui Carol 1 pe cal din Piaţa Palatului Regal. El a trăit mulţi ani la Paris. E mare iubitor de cai. Are câţiva de rasă pe care-i îngrijeşte.