Vice-cancelarul Austriei, filmat în timp de oferea contracte cu statul unui oligarh rus
Vice-cancelarul Austriei, Heinz-Christian Strache, și-a dat demisia după ce în presă a apărut o filmare în care el promitea contracte cu statul unui investitor rus, contra susținere în presă.
Înregistrarea a fost făcută în 2017, în Ibiza, cu câteva luni înainte de alegerile care l-au dus la putere. Strache și un coleg de-al său din partidul extremist FPÖ, vorbeau cu o femeie care s-a recomandat drept nepoata unui oligarh rus.
Ea s-a oferit să cumpere o cotă de 50% din ziarul Kronen-Zeitung și să schimbe politica editorială a publicației într-una pro-FPÖ. De asemenea, Heinz-Christian Strache i-a promis rusoaicei că dacă va deschide o firmă de construcții în Austria, acea companie va primi toate contractele acordate de stat concernului Strabag.
Înregistrarea a fost publicată la comun de Süddeutsche Zeitung și Der Spiegel, Dar ambele publicații au spus că nu știu clar cine a pus la cale întreaga capcană în care a căzut liderul FPÖ.
Heinz-Christian Strache a spus că a fost victima unui asasinat politic, menit să distrugă coaliția de guvernare din Austria. El a spus că s-a comportat ca un adolescent lăudăros, că s-a consumat mult alcool în acea seară și că a făcut o greșeală stupidă și iresponsabilă.
Austria, privită cu neîncredere de aliați din cauza coaliției pro-Putin
În locul lui, în fruntea FPÖ și în funcția de vice-cancelar a venit Norbert Hofer, fost candidat pentru alegerile prezidențiale, care a pierdut în fața actualului șef al statului, ecologistul Alexander van der Bellen.
Austria este una dintre țările din UE aflate cel mai mult sub dominație a oligarhilor ruși și a intereselor economice rusești.
Un colonel austriac, care a spionat peste 20 de ani pentru Rusia, riscă DOI ANI de închisoare