Liviu Dragnea – Terminatorul exportatorilor de BUŞTENI
Unul dintre marii exportatori de lemn brut finanţează o serie de voci ale #rezist cu sume cu şase zerouri, conform unei surse fiscale.
Mafia lemnului nu a fost decimată în ciuda afirmaţiilor unora care luptă cu tastele pe internet.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a inițiat proiectul de lege prin care buștenii din România nu vor mai putea fi comercializaţi în străinătate.
„Așa cum am anunțat săptămâna trecută, astăzi am depus proiectul de lege care prevede interzicerea exportului de buşteni din România, astfel încât lemnul să se prelucreze la noi în țară.
Programul de prelucrare a produselor este un domeniu unde am început deja să stimulăm şi de anul viitor vom aloca fonduri mai multe.
Cine vrea să exporte, să exporte lemn prelucrat pentru ca plusvaloarea să rămână în România.
Citeşte şi: Tentativă de omor a mafiei lemnului? Fost ministru român, intoxicație cu mercur!
S-au trezit unii după ani de zile în care s-au făcut că nu văd, nu aud nimic despre mafia din acest domeniu să vorbească și să ne dea lecții. Ce au făcut ei pentru a stopa acest export? În afară de faptul ca i-au susținut pe unii care au exportat masiv? S-au trezit brusc din somn şi au început să vadă ce e în România. În ultimii doi ani a crescut în România capacitatea de a prelucra produsele și atunci noi venim cu măsurile necesare pentru a sprijinii și acest domeniu, pentru că România merită mai mult!” – a spus liderul PSD.