Toți vor să schimbe UE: progresiștii, de formă; suveraniștii, din temelii

Alegerile de mâine sunt între cei care vor continuitate și cei care vor schimbare. Continuitate, adică perpetuarea aceluiași sistem european care s-a dovedit că este profund viciat, cu mici schimbări de formă. Manfred Weber, candidatul PPE pentru șefia Comisiei, a spus la ultimul miting de campanie, că va tăia 1000 de legi și reguli ale UE, deoarece cineva trebuie să aerisească la Bruxelles. Atât? Asta e marele demers?

În schimb, cei care vor schimbare militează pentru reformarea profundă a unor mecanisme care s-au dovedit că nu funcționează pentru toată lumea. Mai mult, cer revenirea la valorile fondatorilor proiectului european, care să le înlocuiască pe cele ale progresismului. Candidatul conservatorilor europeni (ECR) pentru șefia CE, cehul Jan Zahradil, punctează bine într-un articol din Politico:

„A venit timpul să rupem monopolul franco-german. Uniunea Europeană a dezamăgit Europa Centrală și de Est. Când opt foste țări comuniste – inclusiv a mea, Cehia – au aderat la bloc la 1 mai 2004, a fost momentul la care am visat de ani de zile. A fost punctul de cotitură care credeam că ne va garanta un viitor al libertății, democrației și egalității. Eram extaziați. În sfârșit eram pe arena internațională. Ne alăturasem băieților mari și în sfârșit puteam că ne împlicăm în trasarea parcursului continentului. 

În cei 15 ani de atunci, am fost profund dezamăgiți. Chiar și astăzi, speranța noastră pentru un loc egal la masă rămâne deșartă. Extinderea geografică a UE s-a extins către est, dar centrul politic al blocului a rămas tot acolo. Undeva între Paris și Berlin. 

Nu este greu să vezi monopolul pe care statele mai mari și mai vechi îl au asupra celor mai puternice instituții.

Uitați-vă doar cine ocupă cele mai importante posturi în Comisia Europeană, în Parlament și în Consiliu. 

Ca să spun direct, dacă țara ta este mică, este din est sau sud și nu este una dintre fondatoare, atunci nu vei conta foarte mult. Dacă ești un avocat german, pe de altă parte, șansele cresc considerabil. Chiar s-ar putea să nu fie nevoie să te obosești cu procesul de selecție. 

Recunosc, evident, că statele din fostul bloc estic au beneficiat în multe feluri de apartenența la UE. Ar fi o prostie să spui altceva. Dar au fost tratați ca parteneri egali? Din păcate, nu. 

Țările mai mari sau mai vechi în UE vorbesc de echitate și solidaritate. Dar în realitate vor doar să facă pe șefii. 

Țările mai noi sau mai mic sunt primite cât timp nu încearcă să miște barca sau să iasă din tipar. Atitutidea tacită este: Bun venit în club. Uite niște bani ca să putem intra pe piețele voastre. Acum duceți-vă în colți și stați cuminți. „