Paul Lambrino, obligat să plătească 4 mil de euro, după ce a vândut „blana ursului din pădure”

Marius Ghilezan ACTUALITATE ECONOMIC

Paul Lambrino, fiul lui Mircea Lambrino, copil din flori al lui Carol al ll-lea, autointitulat Prinț, a vândut blana ursului din pădure cercului de interese din jurul lui Traian Băsescu.

Î.C.C.J. l-a condamnat pe Prințul Paul al României la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare și la confiscarea sumei de 4 milioane de euro, în procesul de trafic de influenţă şi spălarea banilor în dosarul „Ferma Băneasa,” prin cedarea drepturilor litigioase grupului de interese al lui Traian Băsescu, reprezentat de consultantul său şi al PDL de imagine, Tal Silberstein.

Suma pentru care Paul şi-a cesionat toate drepturile: patru milioane de euro.

Pe scurt, cercurile de interese ale lui Traian Băsescu au profitat de litigiul pe averea personală a lui Carol al II-lea și statul român, în condițiile în care Regele Mihai, moștenitor de drept, nu le-a solicitat.

Citește și:  Toni Greblă, achitat definitiv! Cine plătește paradeala DNA?

Grupul s-a constituit într-o firmă care a semnat un ccontract cu Paul Lambrino prin care s-a angajat să îşi vândă drepturile litigioase asupra bunurilor a căror recuperare nu o începuse încă. Ca urmare a semnării contractului, cel poreclit Prince Paul a primit un milion de euro, pentru fostul sediu al PNL, urmând ca celelalte trei milioane de euro să le primească dacă reuşea să obţină pădurea Snagov.

Paul, așa zis prinț, a fost creat de către o serie de servicii secrete românești pentru a duce în derizoriu Casa Regală a României. Traian Băsescu l-a făcut pe Regele Mihai slugă la ruși.

Citește și:  România se laudă cu Regina Maria de la Madrid la Shanghai

Grupul din spatele fostului președinte voia să pună mâna ilegal pe toată averea Casei Regale, în condițiile în care moștenitorii legali ai regelui Mihai nu le-au solicitat statului român.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Schimbare MAJORĂ în cursa pentru șefia PSD! Anunțul Vioricăi Dăncilă!
Schimbare majoră înainte de Congresul PSD de mâine, când va fi ales noul președinte al ...