Un Rege de Sfântul Ilie

La 20 iulie 1927, la Castelul Pelişor, se stingea, doborât de boală, Regele Ferdinand I Întregitorul. Merită amintite cuvintele de despărţire scrise de un militar care şi-a luat adio de la Regele său mai frumos ca un scriitor:

“Plâng ostaşii faptelor “cruciuliţei albastre” [Ordinul „Mihai Viteazul” – n.n.]; plâng cei 260 de copii al Măriei Tale. În sufletul lor dimineaţa de Sf. Ilie a înmuiat oţelul faptelor şi, pe obrajii sărutaţi de Măria Ta, au început să se furişeze astăzi lacrimi. Ai încredere în fiii ţării. Au trecut treisprezece ani de veghe, de muncă fără răgaz, de sacrificii. Lasă grijile, lasă truda – eşti obosit – dormi, Măria Ta.

Acolo sus, cavalerii plecaţi înainte Măriei Tale îţi vor ieşi în cale. Te va primi înţeleptul rege Carol, cu Marele Mihai şi mult chinuitul în trecerea lui prin această lume Avram Iancu…. Şi cei care au muncit în această ţară te vor fi primit ca regele muncii, şi cei care au suferit ca Regele suferinţei, iar cei care au birut, ca pe un biruitor ce s-a biruit pe el însuşi. Căci dacă n-ai fi fost rege, Măria Ta, te făcea fapta rege”, scria generalul Gheorghe Bâgulescu , Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”.

Aceste cuvinte au o cu atât mai mare semnificaţie astăzi, când toţi cavalerii Crucii Albastre s-au stins:

„Acolo, în fiecare an se vor aduna Cavalerii, în zorii zilei de Sf. Ilie, aşa cum Îţi plăcea Măriei Tale ca să-i aduni în seara de Sf. Mihaiu. Şi rând pe rând va veni câte unul din mijlocul nostru care să vestească cele bune Măriei Tale şi aşa, unul câte unul, în scurtă vreme vom sosi cu toţii acolo sus şi vom sosi iarăşi în jurul Măriei Tale aşa cum de la răsboiu încoace am fost în fiecare an.” nota același general Bâgulescu. 

Succesorul Regelui Ferdinand a fost nepotul său, Regele Mihai, care purta numele domnitorului care în anul 1600 a unit sub domnia sa Ţara Românească, Moldova şi Transilvania: Mihai zis „Viteazul” . Numele noului Rege reflecta speranţa în perenitatea Regatului României Mari şi nădejdea că tânărul de 5 ani care şi-a început domnia la 20 iulie 1927 va păstra ceea ce bunicii săi, Regii României Mari, Ferdinand şi Maria, au făurit.

Cel venit în 6 iunie 1930, Regele Carol al II-lea, fiul Regelui Ferdinand şi tatăl Regelui Mihai, a căutat să fie un reîntemeietor, dar domnia lui de ani s-a încheiat, în 1940, cu prăbuşirea României Mari.

Revenit pe tron la 6 septembrie 1940 , Regele Mihai I a refăcut, acolo unde se putea, unitatea teritorială a statului român: spre est, în vara anului 1941 (realipind Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa), şi spre vest, în toamna anului 1944 (realipind nord-vestul Transilvaniei).

Armata Regală Română a dovedit Regelui Mihai aceeaşi loialitate ca cea arătată Dinastiei în anii războiului de întregire din 1916-1919: ostaşii români au urmat ordinul regal de la 23 august 1944, au eliberat Transilvania de ziua Regelui, 25 octombrie 1944, şi şi-au păstrat jurămintele faţă de Ţară şi Rege până când, unul câte unul, au fost îndepărtaţi de ocupantul sovietic.

Aşa cum remarca istoricul Sergiu Iosipescu, pe o monedă de argint din 1946, ultima din timpul domniei Regelui, scrie, pe verso, „MIHAI I, REGELE ROMÂNILOR”. Acesta nu a renunţat niciodată la România întregită primită de la bunicul său.

Text: Tudor Vișan-Miu, tânăr istoric și autor