Balkan Insight: Iohannis caută binecuvântarea lui Trump pentru al doilea mandat
Balkan Insight, o publicație specializată în regiunea Balcanilor, a scris că vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă are și o miză ascunsă. Anume, președintele român vrea binecuvântarea lui Donald Trump pentru obținerea celui de-al doilea mandat la Cotroceni. Balkan Insight este finanțată și de Fundația pentru o Societate Deschisă a lui George Soros, așa că o asemenea ipoteză venită dintr-o asemenea sursă este cel puțin interesantă.
Oare „binecuvântarea” lui Donald Trump înseamnă că Angela Merkel și-a luat mâna de pe Klaus Iohannis? Părerea cvasi-unanimă în România este că fostul primar al Sibiului este omul lui Merkel la București. El singur, în campania electorală din 2014, s-a lăudat cu legăturile pe care le are în spațiul german.
Iohannis merge la Washington să se vadă cu Donald Trump! Vezi subiectele de discuție
În plus, Donald Trump și Klaus Iohannis par să fie opuși ideologic. Liderul de la Casa Albă este un naționalist, în timp ce locatarul de la Cotroceni este un globalist progresist, lucruri pe care președintele american le detestă. În plus, Donald Trump disprețuiește actuala conducere politică a Germaniei pentru relațiile mult prea apropiate cu Rusia și pentru că refuză să-și îndeplinească obligațiile în cadrul NATO. Cum se împacă germanismul federalist lui Iohannis cu atlantismul naționalist al lui Trump?
Când Germania, susținută de Iohannis, călca pe Trei Mări, la Washington polonezii luau tortul de securitate și de energie
Președintele român este al doilea lider de pe flancul vestic al NATO primit de două ori la Casa Albă de către Donald Trump. Primul este președintele Poloniei, Andrzej Duda. O fi Iohannis invidios pe omologul lui de la Varșovia? Președinții Poloniei și Statelor Unite s-a înțeles imediat și s-au înțeles foarte bine. Ajută și faptul că Varșovia nu încearcă să joace la mai multe capete și mizează puternic pe relația transatlantică.
Polonia luptă să scadă dependența UE de gaz rusesc. Germania face fix pe dos!
Polonezii cumpără deja gaz lichefiat din SUA, s-au arătat dispuși să dea 2 miliarde de dolari pentru construcția Fort Trump, o potențială bază permanentă americană în Polonia, au spus că ar primii soldații americani din Germania dacă Washingtonul decide să-i retragă de acolo și Varșovia se opune cu tărie planurilor germano-ruse de Nord Stream 2.
Mai mult decât atât, ambasadorul pus de Trump la Varșovia luptă ca polonezii să scape de vizele pentru SUA anul acesta. În România încă este un ambasador pus de Obama.
Este clar că Donald Trump are o țară favorită în estul NATO iar aceasta nu este România.