PSD – mutare surpriză. CUM mai racolează 200 de primari şi adună voturile rezerviştilor din armată
PSD va înghiţi prin fuziune UNPR, partid care are aproape 200 de primari şi mii de consilieri în ţară, potrivit unor surse de presă din apropierea partidului.
Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) a fost înfiinţată în urmă cu 10 ani, fiind condusă de Gabriel Oprea, fostul ministru de interne, căzut în dizgraţia publicului după accidentul căpitanului Gigină, aghiotant al său.
Fuziunea celor două partide va consfinţi UN ACORD TACIT care este, practic, pus în aplicare în teritoriu, unde primarii, consilierii județeni și locali ai PSD și UNPR acționează deja împreună, în județe precum Neamț, Constanța, Cluj, Ilfov, Dâmbovița, Călărași. UNPR are aproximativ 200 de primari la nivel naţional şi mii de consilier locali şi judeţeni, de care depind majorităţile în consilii.
Citeşte şi: CUM nu se ajunge la alegeri anticipate. La asta nimeni nu s-ar fi gândit!
Fostul ministru al Afacerilor Interne şi al Apărării, Gabriel Oprea, este, din 2018, membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Sistemul de Paşapoarte, Regim Permise. Fondatorul UNPR a rămas în relaţii bune cu organizaţiile cadrelor militare şi cu poliţiştii datorită măsurilor luate în calitate de ministru, pentru recunoaştea unor drepturi ale acestor categorii de angajaţi. Alături de familiile lor, militarii şi poliţiştii reprezintă sute de mii de voturi.
Gabriel Oprea este cunoscut publicului pentru apariţia sa în povestea “întâlnirii din sufrageria sa” dintre Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi în ziua referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. La aceea vreme, Oprea era apropiat lui Băsescu. LIDERUL UNPR a încercat să fuzioneze începând cu data de 20 iulie 2016 cu Partidul Mișcarea Populară, fondat de fostul președinte al României, Traian Băsescu, însă acest proces a eșuat, partidul revenind pe scena politică din iunie 2018.
One Comment
maria
Foarte bine… militari mai bine decit securisti aserviti CIA ului si Bundestag.ului… aia care nici nu mai isi amintesc ca sint acolo sa protejeze cetatenii si tara.. nu sa faca politica