„Carnea (de om) este o delicatese” – universul distopic dintr-o carte
Vă imaginaţi o lume în care oamenii nu se mai pot hrăni cu carne din cauză că animalele au fost infectate cu un virus? Ce se întâmplă în acea societate?
Romanul distopic „Tender is a flesh” (Carnea este delicatese) al romancierei argentiniene Agustina Bazterrica, apărută în 2017, imaginează o lume în care carnivorele trec la canibalism.
În contextul pandemiei, lucrarea se bucură de mare atenţie din partea presei quality.
„Carnea este o delicatese” e comparată cu marile opere ale Orwell (Ferma animalelor) sau “Fahrenheit 451” a lui Ray Bradbury.
Romanul a fost descris ca „hidos”, „deranjant” și „depravat”, cititorii fiind revoltaţi de descrierile groaznice ale abatoarelor de oameni.
Măcelarul şef Marco lucrează doar cu furnizori care livrează rapid carne de om
Personajul principal Marco este un măcelar care tranşează carnea de om, fiind obligat să facă această muncă pentru a plăti tratamentul tatălui său, grav bolnav.
El îşi aminteşte de isteria în masă provocată de uciderea animalelor odată cu descoperirea unui nou virus care nu are leac şi trece de la animale la oameni. Guvernele au interzis consumul de carne animală. Acestea au inițiat programul „Tranziția”, consumul de carne umană – „carne specială” – fiind legal.
Citeşte şi: Ce citim în carantină? Simple recomandări
Soția l-a părăsit, tatăl său se adâncea într-o demență tot mai gravă și Marco încerca să nu se gândească prea mult la modul cum îşi organizează munca, lipind etichete pe produse din carne umană. Carnea umană devine meniu, în această narațiune stropită de sânge.
Marco este un administrator al uzinei de prelucrare a cărnii de om. Face o afacere. Prefera furnizorii care livrează cele mai multe capete într-un timp redus. Cererea era imensă. Pentru unii cititori, romanul ar părea horror.
Lectorii fără experienţă, zic recenziile din ţările apusene, nu realizează că opera e o pledoarie pentru viaţa vegană.
Dar revenind la personajul principal, Marcos, el furniza preparate din carne de om, livra tăbăcăriilor piei umane, fiind ghidul cititorului prin casa ororilor. Ne arată când un „cap” măcelărit, când ne vorbeşte despre delicatesea unui meniu din carne, fără acceleranţi de creştere şi fără E-uri. Fără pudoare, povesteşte despre cum scoate corzile vocale, deoarece „carnea nu vorbește”.
Citeşte şi: PREMIERĂ | Hârtia prin care Churchill a vândut ROMÂNIA ruşilor, expusă public prima dată
Deoarece „carnea specială” respecta reglementările de igienă și se vindea cu un preț ridicat, a apărut şi piaţa neagră.
Bogaţii cumpărau câte o mână de om pe un pat de salată, iar flămânzii dezgropau morţii
În romanul distopic, crematorile au înlocuit înmormântările, de teamă că trupurile să nu fie dezgropate.
Flămânzii pândeau la uşa cimitirelor, în timp ce bogaţii cumpărau din măcelării câte o mână de om aşezată pe un pat de salată.
Cartea apărută acum trei ani este scoasă la lumină într-un moment în care specialiştii vorbesc despre trecerea virusului de la animal la om, într-o piaţă alimentară din Wuhan, unde se vindeau animale vii şi carne macră.
Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor avertiza recent că „trei din patru boli infecțioase, noi apărute, la oameni provin de la animale”, iar creșterea intensivă a animalelor e legată de un risc crescut de pandemie.
Cum şi-a reamintit Bazterrica de canibalism?
Bazterrica însăși a încetat să mănânce carne în 2014 după ce a vizionat Earthlings, un documentar din 2005 despre oameni care exploatează alte animale.
Într-o măcelărie din Buenos Aires, autoarea a avut o revelaţie. S-a gândit, potrivit propriilor mărturii: „carnea pe care o mâncăm este culturală – ne-am putea mânca reciproc”.
În cartea autoarei argentiniene oamenii se devorează reciproc, într-un sistem capitalist. Cei puternici îi exploatează pe cei slabi.
Bazterrica nu și-a propus niciodată să scrie un roman distopic, susţin criticii literari. „Am vrut doar să scriu cel mai bun roman pe care l-aş putea scrie. Când scriu nu mă gândesc la gen. ” Aspectul distopic al “Delicateţea este carnea”, susţine ea, a apărut în mod natural, prin dorinţa de a spune o poveste, care să schimbe perspectivele cititorilor asupra lumii.
Ce sunt romanele distopice?
Romanele distopice influenţează mintea umană pentru că prezintă adesea situaţii de neimaginat: amplifică ceea ce se întâmplă deja în cadrul societății. Lumile distopice din “Povestea slujitoarei” a canadiencei Margaret Attwood și “Fahrenheit 451” al lui Ray Bradbury sunt atât de înspăimântătoare, încât oamenii compară naraţiunile cu lumea în care trăim.
„Am vrut ca cititorii să pună la îndoială o serie de tabuuri, pentru a începe să privească realitatea într-un mod diferit”, a declarat Bazterrica postului BBC.
Loading...
