INCHIZIȚIA MAGISTRAȚILOR / “Îmi cer iertare că am citit mai mult de zece cărţi și că am învăţat să scriu”, zice Adriana Stoicescu, acuzată de UM-urile justițiare
Două asociații reprezentând procurori și judecători îi solicită demisia de onoare lui Lucian Netejoru de la conducerea Inspecției Judiciare, acuzându-l că nu ia atitudine față de opiniile exprimate pe rețele de socializare.
Inițiativa AMASP și AIJ – două UM-uri ale magistraților – vine în contextul în care Direcția de inspecție pentru judecători a dispus începerea cercetării disciplinare unui judecător pentru opiniile pe care acesta le-a transmis într-un grup privat de Facebook, susțin magistrații.
Adriana Stoicescu, unul dintre judecătorii, la care s-au referit delatorii, fără a-i pronunța însă numele a ripostat:
“Având în vedere comunicatul care face referire la postările mele, aş dori să fac următoarele precizări:
Înțeleg că dreptul la liberă exprimare este un drept selectiv.
Citește și: Ieri fotomodel, azi ministru / Andrei Baciu conduce ministerul sănătății
Înțeleg că există anumite persoane care au dreptul să comunice liber, eu nefăcând parte din acest grup elitist.
Înțeleg că dreptul la liberă exprimare înseamnă să îți alegi ținte pe care urmează să le execuți, să râzi de suferința colegilor, să le dorești să fie arestați, să își piardă casa și profesia și viața.
Înțeleg că poți să faci orice îți trece prin cap și să spui tot ce dorești doar pentru că ești Omul Nou, singurul care merită să trăiască în Lumea unicornilor colorați
Pun la dispoziţia Inspecţiei Judiciare toate postările din ultimii trei ani.
În situaţia în care se identifică o singură postare în care jignesc un coleg magistrat, solicit să fiu suspendată.
În situaţia în care există un singur coleg pe care l-am jignit în discuţii private, solicit să fiu suspendată.
În situaţia în care există un singur coleg pe care l-am ameninţat sau calomniat, solicit să fiu suspendată.
Îmi cer iertare că am citit mai mult de zece cărţi și că am învăţat să scriu.
Îmi cer iertare în numele celor zece persoane care citesc postările mele şi care cred că am talent sau se regăsesc în cele spuse/scrise de mine.
Îmi cer iertare că exist.
Îmi iau angajamentul să plec cât mai repede la pensie, pentru a nu mai deranja adevăraţii magistraţi.
Dar…
I’ll be back….”, scrie Adriana Stoicescu pe pagina sa de socializare.