Cartea „Războiul din Ucraina,” la Bookfest 2022
Epopeea „Războiului din Ucraina,” carte scrisă la „puls infinit,” împreună cu Sorin Roșca Stănescu, Adrian Severin, Iosefina Pascal, Cozmin și Andrei Gușă, H.D. Hartmann, Petre Romoșan, a ajuns și în Olimpul cărții românești: Bookfest 2022.
Lume bună, portofele mai mici. În ciuda crizei, cartea noastră a fost în topul vânzărilor editurii RAO, ceea ce ne face și mai dârji, în continuarea luptei pentru Adevărul din Postadevăr. Deja volumul doi este pregătit de tipar. Volumul trei este în lucru. Continuăm să descifrăm minciunile luate „doar din surse oficiale.”
Minunaților cititori, prezenți la a treia lansare, în mai puțin de o lună, le-am explicat motivul încercării noastre publicistice. Am fost probabil primii din lume care am realizat un maraton. Împreună cu analiști de frunte, ai ariegardei geopoliticii, am încercat să prezentăm lucrurile din Ucraina, altfel decât propaganda oficială. Poate aici se ascunde motivul succesului. Prima ediție s-a terminat în zece zile. Acum, editorii se pregătesc pentru al treilea tiraj.
După ce am fost gratulat de către Florin Piersic, la Cluj-Napoca, cu apelativul de „prieten de-o viață,” a venit rândul întâlnirii cu publicul bucureștean, ascultători ai Gold FM.
Am scris, de m-a durut mâna, la autografe pe volumul colectiv „Război în Ucraina.” Oameni minunați. Neposedați. Minți libere. Personalități remarcabile din diferite domenii. Unii fani au venit de prin orașele apropiate.
Adevărul din Postadevăr are adepți. Încă nu e totul pierdut
Ne-am bucurat de prezența prorectorului Ecaterinei Andronescu, a fostului ministru de finanțe Eugen Olando Teodorovici, a lui Cornel Vișoianu (un desăvârșit strateg politic). Bineînțeles că mi-au rămas la inimă aprecierile unui hispanist de bună condiție Horia Barna. Generalul Bartolomeu Săvoiu, extrem de agitat, tot voia să-mi propună fel de fel de proiecte internaționale, eu spunându-i că nu-s decât o mașină de scris care gândește. Și atât. Nu vreau sfere, altitudini sau chiromanții mondiale. Era să nu-l recunosc pe profesorul Valeriu Manolache, președintele Asociației Patronale din Cadastru din România. Lucian Chitucea, fost țărănist, actual liberal scârbit, ne-a onorat cu prezența. Florian Jucan, radiind ca-ntotdeauna, ne-a imortalizat, nu doar cu zâmbetul ei angelic ci și cu foto-camera.
Am explicat publicului generos că nu deținem adevărul suprem, pe care-l are doar Dumnezeu. Că încercăm să gândim liber. Fără constrângeri. Nu intenționăm să convingem posedații de adevăr. Ei sunt pentru noi, dead-set. Comunicăm cu lumea mirată. Cu cei care au mai multe îndoieli, decât certitudini.
Știm că nu știm destul. De asta, pe parcursul a peste trei sute de pagini am analizat whole-picture-ul. Războiul global. Am repetat a o mia oară. Ucraina nu este decât un Proxy. Occidentul se luptă cu Rusia pentru supremația mondială.
Afirmația mea că văd în Ucraina un „Peisaj cu natură moartă și tancuri desenate” a adus sancțiunile CNA
Le-am amintit distinșilor participanți, că postul Realitatea tv a primit o sancțiune de 50.000 de lei, din cauza mea. Am fost întrebat prin iarnă de Anca Alexandrescu, moderatoarea „Culiselor statului paralel,” ce văd eu în Ucraina. Am răspuns: „peisaj cu natură moartă și tancuri desenate.” Cerberii de la CNA au socotit metafora mea drept dușmănoasă statului de drepți în fața „Hegemonului bun.” Cititorii și ascultătorii noștri fideli s-au mirat. Cum? Metafora e crimă de les-Occident?
A nu vedea cum vede plutonul înseamnă că ai comis-o. Ești putinist. Așa ne-au trimis gealații corectitudinii politice în elita lumii, alături de mari gânditori ca John Mearsheimer, Henry Kissinger, fost consilier pe securitate națională a președinților Richard Nixon și Gerald Ford, precum și secretar de stat, de marii profesori americani, William Ruger și, Rajan Menon, de la New York University. Opiniile noastre sunt consonante cu ale profesorului Jeffrey Sachs de la Columbia University. Am spus înaintea multor analiști ai lumii, că războiul lui Putin cu Occidentul a început în 2008 la București, când Bush jr a venit cu năstrușnica idee de a împinge NATO spre Georgia și Ucraina. Țarul de la Kremlin i-a prevenit. Apoi au fost Minsk 1 și Minsk 2, prin care i se recomanda puterii de la Kiev să renunțe la estul rosofon.
Niciunde nu veți găsi argumente în favoarea păcii, ca în cartea pe care o puteți citi, liberi de constrângerile propagandei.
Cele câteva mii de cărți, vândute în mai puțin de-o lună, ne obligă să perseverăm. Așa cum am scris în majoritatea dedicațiilor, suntem în căutarea „adevărului din postadevăr,” de fapt borna propagandei progresismului. În politologia americană, termenul nășit de Friedrich Nietzsche, încă din secolul XlX, este folosit pentru a defini adevărul convenabil. Oamenii au fost dresați, în ultimele două-trei decenii, să aibă convingeri personale pe baza emoțiilor și a modei create de sforarii umbrelor.
Desenele Maestrului Ștefan Popa Popa’S, „frișca de pe tort”
Paul Scarlat, redactorul cărții, a vorbit despre complementaritatea scrierilor cu desenele Maestrului Ștefan Popa Popa’S, cel mai celebru caricaturist român, mai cunoscut în străinătate decât în România.
Nu am avut suficient timp ca să descriu ce e post-adevărul. Mă explic acum. Reprezintă un concept arbitrar, impus de speculanții trăirilor umane, pentru îngropare publică a faptelor obiective. Nu este opus adevărului. Este un pic mai complicat. O chestiune de laborator social.
În epoca digitalizării informației și a avalanșelor de „știri luate din surse oficiale,” mari părți ale populației sunt gata să ignore faptele și chiar să accepte de bunăvoie minciunile evidente, care asigură confort și interconectare. Din Psihologia maselor, carte a lui Gustav le Bon, știm că mulțimile devin emoționale la un simplu imbold de luptă.
Laboranții Noii Ordini Mondiale au studiat demult fenomenul și crează false teme de luptă. Cum ar fi dreptul moliei la un palton Vouton. Sau al cormoranilor să-mi mănânce peștii din iazuri. Fel de fel de acțiuni parazitare, menite doar să țină creierul colectiv ocupat, ca să nu observe adevărata realitate.
Conceptul îl voi descrie în următoarea carte.
Foto: Floriana Jucan
Cât costă un parc fotovoltaic? Cum să te încălzești cu energie solară?