Și Austria spune „Nein Schengen”/ Ministrul de interne de la Viena spune că s-ar mări fluxul de refugiați
După ce reprezentanți ai puterilor din Olanda, Suedia și-au exprimat dezacordul privind intrarea României în Schengen, iată că și Austria se alătură corului contestatarilor. Acest lucru se întâmplă a doua zi după ce Comisia Europeană a prezentat un raport pozitiv pentru Croația, România și Bulgaria.
Ministrul de Interne al Austriei.Gerhard Karner (ÖVP), a declarat ziarului KURIER. „Nu este momentul să votăm o prelungire a frontierelelor externe. Așa sistemul nu va funcționa”, a spus el.
Demnitarul austriac a mai explicat că s-ar mări fluxul de refugiați, care se revarsă în Europa Centrală prin Balcani. Peste 90.000 de migranți au fost deja cantonați în Austria în acest an, dintre care 75.000 nu erau înregistrați în nicio altă țară a UE, potrivit Ministerului de Interne austriac. Prin urmare, extinderea va fi un subiect fierbinte la reuniunea specială a miniștrilor de interne de săptămâna viitoare. Mai ales când Croația era pe cale să intre în spațiul Schengen. Cu toate acestea, nu va exista un vot special pentru Croația, deoarece Președinția Consiliului Ceh dorește doar ca aderarea să fie votată în bloc. Gerhard Karner: „Extinderea unui sistem defect nu poate funcționa. Situația din Europa arată clar că protecția frontierelor externe a eșuat”.
Rareș Bogdan crede că vom intra în Schengen, dar vom avea un alt MCV