Deputatul PSD “Family Start” a trecut la liberali
Președintele PNL Brăila, Alexandru Popa, a anunțat joi că a atras în partid patru lideri de la PSD Brăila, potrivit portalului Info Braila.
Astfel, deputatul Adrian George Paladi, consilierul județean Daniela Bordea și primarii Costică Coja (comuna Chiscani) și Ana Cornelia Măcrineanu (comuna Viziru).
Cei patru foști PSD-iști au declarat că în PNL își vor putea îndeplini mai ușor obiectivele politice.
PNL și PSD sunt în coaliție de guvernare la nivel central, dar la nivel local sunt multe cazuri în care aleșii locali trec de la un partid la altul.
Parlamentarul care vrea limitarea numărului de câini din gospodării
Adrian George Paladi este cunoscut nu doar pentru programul său Family Start, privind acordarea de creditelor date tinerilor, cu garanțiile statului, ci și pentru că militează pentru reducerea drepturilor proprietarilor de a avea mulți câini.
George Paladi a fost prefect al județului Brăila, între 2017-2019, fiind propus de PSD. Din 2020, are mandat parlamentar. A căzut în disgrația conducerii brăilene a filialei PSD și a trecut acum la liberali, promițând că mai aduce pesediști, conform Realitadea din Brăila.