PSD ar putea candida pe listă comună cu PNL la europarlamentare

Andrei Marcu ACTUALITATE POLITIC

România pare să realizeze o premieră europeană: două partide din grupuri politice diferite ar putea candida pe listă comună la alegerile din 9 iunie pentru Parlamentul European.

PSD și PNL se îndreaptă spre comasarea alegerilor și liste comune la europarlamentare, au declarat pentru G4Media.ro surse de la vârful celor două partide, care au participat duminică la negocieri. Discuțiile s-au întins pe durata a aproape șapte ore. La capătul acestora, nu s-a luat o decizie clară, însă toate informațiile indică faptul că PSD și PNL au convenit asupra principiilor mari: comasarea alegerilor locale, programate în septembrie, cu cele europarlamentare, care vor avea loc în 9 iunie.

Cele două mari partide, care fac parte din familii politice diferite (PSD – socialiștii europeni, PNL – popularii europeni), vor candida la europarlamentare pe o listă comună, care ar urma să fie deschisă de candidat PSD. Nu este clar în acest acest moment care va fi ponderea celor două partide pe locurile eligibile. În total, România are 33 de locuri de europarlamentar.

Nu s-a stabilit încă nici cine va deschide lista pentru europarlamentare. Un alt principiu asupra căruia s-ar fi convenit duminică este candidatul la prezidențiale: tema nu va mai fi discutată acum, ci după europarlamentare. Decizia finală ar urma să fie luată miercuri, după revenirea liderului PNL, Nicolae Ciucă în țară. Acesta se află într-o vizită oficială în  Spania, unde se va întâlni cu președintele Senatului, cu liderul Partidului Popopular spaniol și cu comunitatea de români.

„Iubitoarea” soțioară, Iulia, deplânge moartea lui Navalnîi pe umărul unui miliardar rus

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Nicolae Ciucă anunță că românii din Spania pot avea dublă cetățenie
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, este prezent pentru două zile într-o vizită în Spania, unde s-a ...