Coaliția PNL-PSD a găsit la Comisia Europeană femeia care trebuie să deschidă lista la europarlamentare
Misterul femeii care să deschidă lista parlamentară a PSD-PNL la europarlamentare a fost dezvăluit astăzi de sursele media din coaliția de guvernare. Fără a căuta prea mult, personajul ideal a fost găsit în clădirea reprezentanței de la București a Comisiei Europene.
Decizia a fost luată în ședința de luni a Coaliției. Ramona Chiriac, diplomat de carieră, a fost numită şefă a Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti în iulie 2021. Anterior, din 2016, fusese consul general al României în landul Bavaria. Și-a început cariera în diplomație în 2008, iar înainte, a activat în administraţia publică centrală şi locală din România, având atribuţii legate în special de pregătirea autorităţilor locale române pentru aderarea ţării la UE.
Studii în Germania și Olanda
A absolvit Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1998-2002). Are două diplome de master, una în studii europene (diplomă dublă Universitatea Vestfalică Wilhelms, Münster, Germania și Facultatea de Științe Administrative, Twente, Olanda, 2002-2004) și alta în studii de gen (Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai, 2003-2004), precum și studii doctorale la Universitatea Vestfalică Wilhelms, Munster, Germania (2009-2013).
Potrivit informațiilor din coaliție, pe lista pentru europarlamentare ar mai fi Mihai Tudose, Rareș Bogdan, Claudiu Manda, Dan Motreanu, Victor Negrescu, Siegfried Mureșan, Vasile Dîncu, Adina Vălean, Maria Grapini, Daniel Buda, Dragoș Benea, dar și Vasile Blaga.