Eveniment Paul Goma – Bookfest Chișinău

Marius Ghilezan Diverse ACTUALITATE

La Bookfest Chișinău, a avut loc un eveniment de evocare a figurii  basarabeanului plecat în lume, Paul Goma.  I-au fost prezentate romanul inedit Catherine și jurnalul Unde am greșit? ale lui Paul Goma (ambele ediții fiind îngrijite de Mariana Sipoș) și Destinul unui disident, volumul biografic și de corespondență pe care scriitoarea Mariana Sipoș îl semnează. Vor participa la acest eveniment scriitoarea și directoarea Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, Maria Șleahtițchi, poetul și președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Teo Chiriac, Sergiu Musteață (istoric, profesor universitar, autorul volumului Paul Goma și Europa Lliberă), scriitoarea Mariana Sipoș, împuternicită legal a lui Filip Goma pentru România și Republica Moldova, iar întâlnirea va fi moderată de Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, care se desfășoară în perioada 28 august – 1 septembrie a.c., la Univesitatea de Stat din Moldova, Centrul Mediacor – intrare liberă.

Recenzie Catherine

Catherine este o mărturisire pe cât de dureroasă, pe atât de amuzantă, amestec de ficțiune și confesiuni autobiografice, ușor identificabile în viața scriitorului și disidentului Paul Goma.

Catherine este o femeie pe care naratorul a cunoscut-o când a sosit în exil, în Franța, cu douăzeci de ani în urmă. Este originară din teritoriul francez al Țării Bascilor, o „bască” deci, cu care avusese o relație tandră și pasionantă și care reapare după o absență de șaisprezece ani, cu un telefon neașteptat. Intâlnirea pe care o organizează pentru el într-o cafenea din cartierul Belleville (același în care a locuit Paul Goma) marchează începutul unui suspans uluitor. La solicitarea acestei femei, al cărei statut social rămâne un mister, naratorul încearcă să rezolve enigmele unor crime în serie, motiv suficient pentru a rememora episoade din propria viață și  relația victimă-călău, în contextul rețelelor mafiote care controlează sclavajul sexual.

Profil – titlul inițial al romanului

„Paul Goma a scris acest roman, în anul 2000, cu titlul inițial Profil. Mi l-a oferit la Paris printat în PDF, format carte, pentru ca apoi să-mi trimită prin poștă un exemplar al traducerii semnate de Hélène Lenz și publicate în august 2001 la Éditions des Syrtes din Paris. Avea titlul Profil bas. Un volum, cu banderolă roșie, pe care scria mare, cu alb: GOMA. Atât. Mod de promovare rezervat doar unor celebrități. Când am prezentat cartea în emisiunea pe care o realizam atunci la TVR, am insistat pe faptul că în România se vorbește (dacă și când se vorbește) mai mult despre disidentul Paul Goma, uitând de scriitorul cu același nume, ale cărui cărți – scrise în românește, în primul rând pentru români – nu au putut fi publicate în România decât după 22 de ani de cenzură comunistă.

Păstrat în arhiva proprie, „manuscrisul” acestui roman vede pentru prima oară lumina tiparului, dezvăluind cititorilor o construcție modernă, curajoasă și reconfortantă, a unui scriitor de primă mărime: Paul Goma.

Inedit și surprinzător.”

Mariana Sipoș

Unde am greșit?, Paul Goma

Deci: eu sunt o persoană rea; dezagreabilă; nesuferită ce mai: detestabilă.

De ce?

De ce sunt așa cum sunt? – mai corect: de ce sunt perceput astfel?

Am mai spus-o, o repet: fiindcă nu respect Codul social – acela care zice, în mare, că un adevăr este mereu relativ; că un adevăr se spune tare numai în anumite proporții (sub 30%) și doar în anume momente. Cod social care mai prevede „serviciul”: dacă X ți-a făcut ție, cândva, un „serviciu”, semnifică totala (și perpetua) ta cumpătare: orice-ar face, orice-ar zice X, tu, Y ești obligat – în virtutea serviciului pe care ți l-a făcut – să nu-l critici, să nu-l pui „în situație penibilă”, într-un cuvânt: serviciu contra serviciu.

(Paul Goma: 16 februarie 1994)

Se poate muri de supărare? de disperare? din sentimentul zădărniciei?

De incapacitate de a răspunde la întrebarea:

„Sunt eu a-normal – sau ei sunt ne-normali?”

Ieri, 10 martie 2006, am mai murit o dată (pe lângă morțile nedesăvîrșite, cele de la: Gherla din 1958; de la Rahova, 1977; de la Paris, 1982 – bomba în carte; 1983: otrava lui Haiducu; 1990: distrugerea, grație prietenului Liiceanu, a cărții Culoarea curcubeului; 1997: „Îmi pare rău că l-am cunoscut pe Paul Goma”, citat din decretul-lege al Monicăi Lovinescu; „Adio, domnule Goma”, opera nemuritoare a lui N. Manolescu din 1998; în fine, în 2005: certificatul de deces semnat de procurorul Ilie Mihai Eduard…);

…ieri, când am citit Apelul inițiat de cică Sorin Ilieșiu.

(În treacăt: la 21 septembrie 2005 publicam în Ziua „Propunere”(a), afirmînd: „De ce n-am alcătui și noi, indigenii, băștinașii, majoritarii români – ne-americani, ne-israelieni – un Institut pentru Studierea Terorii Bolșevice în România, de la 28 iunie 1940?”.)

(Paul Goma, Paris, 11 martie 2006)

Destinul unui disident: Paul Goma, ediția a III-a, Mariana Sipoș 

Cine este acest Paul Goma? Nu e nici istoric, nici sociolog, nici om politic, ci pur şi simplu un scriitor, acest animal care povesteşte ceea ce ştie.

Dacă Goma nu a murit în închisoare, este poate, în primul rând datorită intervenţiilor scriitorilor din vest, americani, englezi, francezi, germani, care l-au susţinut de la distanţă şi tot de la distanţă au manifestat pentru el. (…) Dacă Paul Goma se află în acest moment în Franţa, faptul acesta se datorează opiniei publice internaţionale.

Eugen Ionescu (1979)

Drepturile omului pentru care s-a luptat Paul Goma în 1977 erau, în definitiv, pentru noi toţi. Astăzi, citind cu întârziere această carte, ne cutremură singurătatea de atunci a scriitorului, lipsa de ecou a demersului său, reacţiile celor din jur. Şi totuşi, ce lecţie de iubire şi de rezistenţă în această singurătate!

Tia Şerbănescu (1991)

Când Paul Goma vorbea, noi tăceam. Când Goma intra în puşcărie – şi sub Dej, şi sub Ceauşescu – noi, ăştialalţi, „rezistam estetic”. Şi iată, Paul Goma, care rezista pur şi simplu, e valabil şi estetic! Şi atunci, cum să nu ne apuce disperarea? Cum să nu fie Goma insuportabil?

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
George Simion: „Vrem ca România să fie țara turismului”
Președintele AUR, George Simion, a prezentat, vineri, planul de măsuri pentru domeniul turismului. Liderul AUR ...