În Banat, s-a descoperit un atelier de metalurgie datat cu 6.000 de ani Î.d.H.

Marius Ghilezan ACTUALITATE Principal

Arhelogii de la Muzeul Naţional al Banatului (MNB) din Timișoara au prezentat recent mărturii istorice databile începând cu perioada neoliticului timpuriu (circa 5950-5850 Î.d.H.) până în perioada epocii moderne, fiind identificată o zonă metalurgică în arealul oraşului Recaş, informează Agerpres.

Dintre structurile metalurgice descoperite, un cuptor utilizat în reducerea minereului de fier a fost selectat pentru prelevarea in situ şi transportat ulterior în depozitele Muzeului Naţional al Banatului pentru cercetarea şi posibila expunere într-una dintre expoziţiile viitoare, arată, vineri, o postare pe Facebook a MNB.

Vestigiile au fost descoperite săptămâna trecută, pe parcursul cercetărilor arheologice derulate pe cel de-al şaptelea sit arheologic identificat pe traseul viitoarei linii ferate Timişoara Est – Lugoj. În paralel cu procesul de construcţie a căii ferate, MNB lucrează şi la documentarea şi prelevarea vestigiilor afectate de proiectul investiţional.

Situl de la Izvin-Obiectiv 6 (oraş Recaş) s-a remarcat prin identificarea unei zone metalurgice care datează, cel mai probabil, de la mijlocul mileniului I p.Chr. Structurile identificate vor ajuta arheologii să înţeleagă mult mai bine etapele prelucrării fierului din zona câmpiei bănăţene, de la producerea cărbunelui necesar reducerii minereului de fier până la prelucrarea efectivă a lingourilor rezultate.

Lia Olguța Vasilescu: Fabrica Ford Otosan Craiova se va transforma într-un hub de producție pentru vehicule electrice

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Crin Antonescu: George Simion este un jucător la firul ierbii. Poate intra în turul II
Crin Antonescu, fost lider PNL, este convins că George Simion nu are nevoie de ajutorul ...