Doar 1/3 dintre românii cu venituri din activități independente și-au depus declarația unică

Mihai Popescu ECONOMIC
Românii mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a-și depune declarațiile unice la ANAF. În total, până ieri depuseseră declarația 386.559 persoane la începutul acestei săptămâni. Numărul estimat al celor cu venituri din activități independente, chirii, arende etc, cu această obligație, este de aproximativ un milion de persoane. Un număr de 279.184 declarații au fost depuse fizic, cu formulare de hârtie. Alte 107.375 persoane au ales să își depună declarația unică online, adică 27,8% din total. În București, 50,66% dintre deponenți au ales varianta Spațiului Privat Virtual, pe locul doi fiind cei din Dolj (46,42%), urmați
de contribuabilii din Harghita (43,46%). Cele mai puține declarații depuse online s-au înregistrat în Tulcea (7,60%), Ialomița (9,74%) și Bistrița-Năsăud (10,24%). Românii care obțin venituri din
activități independente își mai pot depune până pe 16 iulie declarațiile de venit pe 2017, plus estimarea venitului pentru 2018. Cei care nu respectă termenul riscă o amendă cuprinsă între 50 și
500 lei. Însă românii care își completează formularul online beneficiază de o bonificație de 5% din impozitul pe venitul net anual, CAS şi CASS, plătite integral până la data de 15 martie 2019
inclusiv.
Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Juncker, îngrijorat de protocoalele dintre serviciile secrete și procurori
Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit la Bruxelles cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care s-a ...