Scade ROBOR la trei luni

Marius Ghilezan ECONOMIC

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a scăzut miercuri pe piaţa interbancară cu 0,01 puncte procentuale, ajungând la 3,35% pe an, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

O valoare mai mare a ROBOR la trei luni a fost înregistrată pe 5 martie 2014, respectiv 3,37% pe an.

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, 10 iulie 2017, indicatorul era la 0,88% pe an.

ROBOR la 3 luni – principala referință din contractele de credit la rată variabilă – majorându-se cu 2,4 puncte procentuale, în ultimele 9 luni de referinţă, de la circa 1% la aproximativ 3,4%, în timp ce dobânda interbancară pe termen scurt – ROBOR la 1 săptămână – a crescut cu 2,7 puncte procentuale, de la circa 0,6% la aproximativ 3,3%.

Ideal ari fi – zic analiştii financiari – ca un nivelul dobânzilor interbancare pe termen scurt să se apropie de rata dobânzii de politică monetară, care în continuare rămâne la 2,5%.

Tinerii care au luat credit când Robor era de zero la sută, prin  creditul ipotecar, resimt cel mai mult creşterea de la o rată lunară de 800 de lei, în septembrie 2017 la 1.100 în iunie 2018. În condiţiile în care creditul a fost luat la un Robor de 4,5 % în 2014, acum se plăteşte mai puţin.

Cei care plătesc o rată mai mică la dobândă decât creditul rambursat au simţit o creştere de doar câteva procente. La o rată de 4.000 de lei / lună, cu o rambursare la credit fixă de 3.200 de lei, creşterea a dobânzi a fost de la 800 de lei la 905 în iunie 2018, adică o sută de lei în plus, în condiţiile unei creşteri medii salariale de aproximativ 20%

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Royal Air Force a împlinit 100 de ani
Ample ceremonii în Marea Britanie în onoarea Royal Air Force, care am împlinit anul acesta ...