De ce avem nevoie de un secretariat general român al Mării Negre

România este parte a NATO din 2004 și a UE din 2007. Ok, toată lumea știe asta, dar un lucru esențial este de reamintit. Și anume, faptul că odată intrată în acest club select al relațiilor internaționale globale, România trebuie să-și facă temele în continuare – cele ale integrării post aderare. Integrare în sensul comprehensiv, pe toate palierele, prin intensificarea schimbului de bune practici, date, informații, know how în domeniile de interes.

Ne-am luat angajamente politice, cu impact major social, economic, militar și de securitate pentru a accede în aceste organizații. Odată intrați ne-am asumat cerința de a ne alătura și integra într-o lume a prosperității, modernității și democrației, unde drepturile fundamentale și legile statutului sunt garantate prin constituție.

În ultimii ani, în special după momentul anexării Crimeii la Federația Rusă (2014) România a participat la conferințe si Summituri internaționale, unde a afirmat cu fermitate faptul că Marea Neagă reprezintă noul punct gordian al relațiilor internaționale, al poziționărilor marilor actori globali la nivel geopolitic si geostrategic.

În majoritatea discursurilor oficialilor români se reitereaza ideea, tot mai frecvent auzită, conform căreia România susține inițiativele economice, de securitate și militare ale Uniunii Europene și NATO la Marea Neagră.

După mulți ani de zile România, alături de Polonia a inițiat, sub cupola securitară a SUA, proiectul INTERMARIUM, ce se dorește a fi adaptat la pericolele momentului. Această inițiativă își propune colaborarea regională, unind 3 poli de interes major, Marea Neagră, Marea Baltică, Marea Adriatică. Astfel se crează un triunghi (cordon) de securitate, tampon între Federația Rusă și vestul Europei. Nevoia apariției acestei inițiative rezidă tocmai din lipsa acoperirii tuturor mediilor și planurilor de securitate a statelor din flancul estic al NATO și UE, mai ales în contextul geopolitic actual în care Federația Rusă își testează (cu preponderență în Marea Neagră și Marea Baltică) radarele, timpii de reacție ai avioanelor de vânătoare, de bombardament, al navelor de război electronic, bruiaj, intercepție, precum și capacitățile de cyber atack și cyber defence, etc.

În planul securității regionale, a dezvoltări economice și sociale, Uniunea Europeană a lansat diferite inițiative în Regiunea Mării Negre, toate primite cât se poate de deschis de către oficialii de la București. Până aici toate bune, s-au înființat instituții, comitete, s-au împărțit atribuții ce au un impact major pentru dezvoltarea economică și socială a României, nefiind omisă partea de securitate și de apărare a flancului estic al Alianței Nord Atlantice și a Europei.

La ora actuală, în România, se resimte nevoia acută de a integra și coordona tot mai eficient aceste inițiative la care suntem parte și depunem eforturi majore pentru a le implementa. Problema principală este că participăm într-un mod (aproape) haotic la aceste inițiative, lipsa coordonării strategice și lipsa de viziune fiind elementele care predomină.

După integrarea în NATO și UE, României i-a lipsit un proiect major de țară, iar eu cred că acel proiect major de țară, ce nu a fost identificat la unison de guvernanții vremelnici, este exact identificarea nevoii de a integra România cu adevărat în structurile celor două organizații sus amintite.

România a ajuns obosită în NATO și UE, guvernanții noștri parcă trecând linia de finish într-o cursă de maraton, nepropunându-și alte ținte ulterioare. Păi tocmai aici am greșit ca țară. Integrarea am realizat-o cu anumiți experți, care s-au dovedit a fi obosiți mental în a implementa toate inițiativele din interiorul celor două organizații. Leadershipul de top și mid level ar fi trebuit schimbat în toate organismele guvernamentale, tocmai pentru a avea puterea de a implica România în diferitele inițiative ce veneau de la Bruxelles (atât NATO cât și UE). Coordonarea reală (în majoritatea domeniilor prioritare ptr. România) nu a avut și nu are loc nici în prezent. În permanență ne-am uitat spre occident de-a lungul istoriei noastre, împrumutând de acolo de la modele guvernamentale și de conducere a statului, până la codurile penal și civil ale Franței. Poate că ar fi momentul și acum să ne aplecăm mai apăsat spre partenerii noștii tradiționali din vest și să învățăm cum să implementăm anumite programe și proiecte ale UE și NATO, fără a suprapune atribuții instituționale, fără a cheltui resurse financiare și tehnice în van, stimulând cooperarea la toate nivelele și promovând cu adevărat leadershipul ce s-a școlit și afirmat prin rezultate notabile și nu pe cel izvorât din nevoile evidente de finanțare a campaniilor electorale.

Modelul Secretariatului General al Mării (SGM) – implementat de francezi și portughezi – de mai bine de 20 de ani, ar trebui implementat de urgență și în România.

Coordonarea tuturor politiclor guvernamentale cu aplicabilitate în domeniul maritim și fluvial trebuie realizată de o suprastructură ministerială, ce are autoritatea și girul Primului Ministru. Modelul francez și-a dovedit eficiența prin atragerea și implementarea fondurilor europene cu aplicabilitate și relevanță în domeniul naval, coordonând acțiunile ministerelor de resort (Transporturi, Mediu și Ape, Afaceri Externe, Apărare, Interne, Agricultură, etc.).

Doar printr-o coordonare reală și integrată a liniilor de acțiune a ministerelor de resort putem fi credibili ca parteneri de discuție la nivel internațional. Aceste acțiuni aduc beneficii majore deoarece încet dar sigur vom elimina acțiunile redundante și suprapunerile de atribuții ce implică, bineînțeles, cheltuieli suplimentare cu resursa umană și resursa tehnică. Dacă vom continua în lumina celor 25 de ani trecuți de la revoluție, nu ar trebui să ne mire exodul (permanent al) creierelor din România …