Mugur Isărescu îl confirmă pe Liviu Dragnea: în iulie vom avea o inflație negativă

Mihai Popescu ECONOMIC Principal

Vom avea o inflație negativă în luna iulie, anunța Liviu Dragnea, duminică pe postul Antena 3. Ieri, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a confirmat informația, după ședința Consiliului de Administrație a BNR care a stabilit menținerea ratei de referință a politicii monetare la 2,5%.

„Se pare că în luna iulie, după datele noastre preliminare, vom avea chiar o inflaţie negativă şi scădere de preţuri. De fapt, acest lucru s-a întrevăzut, să spunem aşa, încă din luna iunie, când am avut o creştere lunară a inflaţiei foarte scăzută, aproape de zero. Acum lumea tot repetând că rata inflaţiei anuale e 5%, 5% cea mai mare din Europa, probabil că aceasta a creat o altă percepţie. Şi e adevărată. Dar după ştiţi şi o să vedeţi miercuri, noi prezentăm inflaţia cu multiplele ei faţete. Deci inflaţia lunară stagnează de câteva luni bune în România. Cea lunară. Dacă ea a mai crescut, a mai crescut pentru că anul trecut a fost relativ mai scăzută. Deci e şi o chestiune de percepţie”, a spus Isărescu întrebat fiind despre decizia de luni de menţinere a dobânzii cheie, care a surprins analiştii.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Cataramă îi face plângere penală lui Ludovic Orban
Obișnuit să facă plângeri penale, Ludovic Orban se va trezi cu o plângere penală, formulată ...