Ministerul Cercetării îi cere lui Klaus Iohannis să facă mai întâi lumină în instituția prezidențială
Ministerul Cercetării și Inovării a anunțat astăzi că ”a luat act cu surprindere de avertismentul public, lansat de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Să încercăm să facem lumină în instituţia prezidenţială, sau cum ar spune latinul ”Fiat lux!”. (…) Cu privire la finanţarea cercetării, menţionăm că în propunerea de act normativ, s-a statuat că orice formă de finanţare se face în sistem competiţional, orice propunere de program/proiect fiind evaluată şi ierarhizată, iar în acest sens doar cei mai buni sunt finanţaţi – art. 43 din propunerea de act normativ.”
Oficialii din minister au punctat de asemenea că ”noua propunere de act normativ a fost formulată în deplin acord cu reprezentanţii sindicatelor din cercetare, precum şi cu cei ai patronatelor din domeniu, aceştia agreând această formă de act normativ. Ca atare, întrebarea care apare în firescul acestei conversaţii virtuale este: Cine sunt reprezentanţii cercetătorilor şi ai mediului universitar care au reclamat Administraţiei Prezidenţiale pericolul alterării calităţii actului de cercetare din România?”
Reacția a venit după ce președintele Klaus Iohannis a acuzat oficialii din minister că duc domeniul cercetării la nivelul anilor ’90 dar și că intenția guvernului de a adopta o ordonanță în speță atacă principiul independenței cercetării. În context, merită subliniat faptul că președintele Iohannis și-a făcut un obicei aparent politic din a ataca la public și prin intermediul CCR toate actele elaborate de coaliția de guvernare. Evident, această încercare a președintelui de a face opoziție la PSD prin mijloace constituționale sau declarative depășesc cu mult prevederile Constituției privind imparțialitate și compromit rolul de mediator pe care Klaus Iohannis ar trebui să-l asume în conformitate cu îndatoririle sale.