Ghidul poliției americane pentru utilizarea forței
Folosirea forței – doar atunci când este necesară – este o obligație legală și morală a poliției. Dreptul de a utiliza forța poate fi considerat o armă puternică a poliției: polițiştii pot interveni în situații care necesită menținerea ordinii, dar și de a aresta suspecții sau agresorii.
Totuși, folosirea forței de către poliție este controversată de la bun început. Poliția protejează drepturile cetăţenilor prin limitarea acțiunii unor rebeli, iar pentru a limita acțiunile acestora, uneori forța trebuie utilizată.
Utilizarea forței de către ofițeri poate influența atitudinea și comportamentul cetățenilor față de poliție, iar utilizarea greșită a forței poate eroda încrederea publicului în poliție și în întregul sistem de justiție. Chiar și când este necesară și justificată, utilizarea forței nu dă niciodată bine în poze.
Niveluri diferite de utilizarea forţei
Deși poliția este autorizată să folosească forța, nu o poate folosi arbitrar sau excesiv. Potrivit unei decizii a Curții Supreme din SUA din anul 1989 (cazul Graham vs. Conner), forța trebuie să aibă “un obiectiv rezonabil, ținând cont de toate faptele și circumstanțele fiecărui caz în parte”. Pentru a defini “obiectivele rezonabile”, departamentele de poliție din Statele Unite au creat o așa numită “scară de utilizare a forței.”
Deși variază de la oraș la oraș, iar modelul este limitat, ideea de bază este de a oferi oamenilor legii un ghid progresiv pentru utilizare forței. Trecerea la un alt nivel are loc doar când metodele cerute la nivelurile precedente nu au avut succes.
Cele mai multe asemenea ghiduri în SUA au șase etape:
- Prezența polițistului
- Comenzi verbale
- Forță fizică (fără arme)
- Metode non-letale (bastoane, gaze lacrimogene, electroșocuri)
- Forță letală
REZISTENȚA OFERITĂ DE UN SUSPECT | FORȚA UTILIZATĂ DE POLIȚIST |
Nicio rezistență | Prezența polițistului |
Rezistență verbală | Comenzi verbale, cuvinte de control |
Rezistență pasivă | Comenzi verbale, cuvinte de control, forță fizică |
Rezistență defensivă | Forța fizică, arme non-letale |
Rezistență agresivă | Arme non-letale, folosire intensă |
Rezistență letală | Forță letală |
Simpla prezență a polițistului este prima etapă. În cele mai multe situații, aceasta este suficientă pentru restabilirea ordinii publice. Dacă prezența fizică nu este suficientă, se trece la comenzi verbale. Și acestea sunt adaptate fiecărei situații în parte. Nu contează doar cuvintele. 50-60% din comunicare este non-verbală, 30-40% contează tonul, volumul și inflexiunile din voce iar cuvintele în sine sunt doar 5-10 din comunicare. Aici avem de la “Bună seara, actele la control, vă rog” până la “Lasă cuțitul sau te împușc.”
Dacă nu merge cu vorba bună, următoarea etapă cere polițistului să-și folosească forța fizică, dar cu mâinile goale. Asta înseamnă atingerea unui suspect sau imobilizarea acestuia cu diferite mecanisme, pentru a-i controla mișcările. Dacă aceste tactici nu funcționează, oamenii legii îl pot împinge pe un suspect la perete, îl pot trânti pe jos și pot folosi pumnii și picioarele ca să imobilizeze o persoană.
TIPURI DE REZISTENȚĂ | COMPORTAMENT |
Nicio rezistență | Ascultă instrucțiunile |
Rezistență verbală | Respinge verbal comenzile și indicațiile verbale |
Rezistență pasivă | Ignoră comenzile și indicațiile verbale |
Rezistență defensivă | Refuză controlul, încearcă să fugă, rezistă |
Rezistență agresivă | Atacă sau lovește, se pregătește de bătaie |
Rezistență letală | Tentativă de atac sau atac ce poate provoca moartea asupra unui polițist sau unul alt cetățean |
Următorul nivel este folosirea armelor non-letale. Asta înseamnă bastoane, lanterne, spray-uri cu piper, gaze lacrimogene, tunuri cu apă sau pistoale cu electroșocuri (în funcție de dotări). Etapa finală este forța letală, de obicei cu arme de foc.
Totuși, sunt trei mari limitări în folosirea “scarei de utilizare a forței.” În primul rând, deși obiectivul acestui mecanism este de a utiliza doar forța necesară înfrângerii rezistenței, multe dispozitive de poliție din SUA nu încorporează gradele de rezistență ale civililor în strategie. “Scara de forță” spune doar că unele etape sunt mai severe decât altele. În al doilea rând, mulți factori necesari pentru evaluarea unui risc nu sunt încorporate în “scară”. În al trei rând, în cazurile reale, o situație poate degenera în câteva secunde. Teoria sună bine și ordonat pe hârtie, dar cazurile în care utilizarea forței sunt adesea haotice. Câteodată, doar simpla prezență a forțelor de ordine poate enerva o mulțime furioasă.
Sursa: „Police din America”, Brandl, Steven, SAGE Publications, 2017