O româncă, numită ministru al Sporturilor în Franța

Valentin Borcea INTERNATIONAL Principal

Roxana Mărăcineanu, o fostă campioană la înot în vârstă de 43 de ani, a fost numită ministru al Sporturilor în Franța. Îi va urma în funcție campioanei olimpice la scrimă, Laura Flessel, care și-a dat ieri demisia după 16 luni în cadrul executivului de la Paris. Ambele decizii au fost surprinzătoare și neașteptate.

Roxana Mărăcineanu s-a născut la București în 1975, dar în 1984 a fugit împreună cu familia în Franța, ca să scape de ororile comuniste ale regimului Ceaușescu. Ei s-au stabilit până la urmă în Mulhouse, în Alsacia, și aici a început mica Roxana înotul. În 1991, românca a câștigat primul titlu de campioană a Franței la 100 de metri și 200 de metri spate. În același an a primit și cetățenia franceză.

În 1998, Roxana Mărăcineanu avea să aducă Franței primul titlul de campion mondial la natație din istoria țrăii. Ea a câștigat finala la 200 de metri spate la mondialul desfășurat în Perth, Australia. În 2000, la Olimpiada de la Sydney, înotătoarea avea să piardă medalia de aur la 100 de metri în fața româncei Diana Mocanu, care avea doar 16 ani atunci. Medalia de argint a Roxanei Mărăcineanu a fost singura medalie câștigată la natație de Franța la acea ediție a Jocurilor Olimpice. Performanța i-a adus Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție franceză, oferită de președintele Jacques Chirac.

Roxana Mărăcineanu avea să se retragă din sport în 2004, după Olimpiada de la Atena la care nu s-a calificat. A urmat o carieră de succes ca jurnalist și comentator sportiv la France Televisions, L’Equipe și Europe 1. Românca și-a făcut debutul în politică în 2010, când a fost aleasă consilier regional în Ile-de-France, regiunea din jurul Parisului, pe listele Partidului Socialist.

În iulie 2018, fosta înotătoare a fost pusă de premierul Franței, Edouard Philippe să conducă o comisie interministerială care are ca obiectiv atragerea copiilor către sport și îmbunătățirii modului în care se predă înotul în școlile franceze. Primul-ministru a creat a acest grup de lucru din cauză că foarte mulți copii s-au înecat deoarece nu știau să înoate.

Roxana Mărăcineanu este căsătorită cu jurnalistul francez Franck Ballanger iar cuplul are împreună trei copiii. Roxana Mărăcineanu a făcut parte dintre cei 10 români stabiliți în Franța recunoscuți pentru meritele lor în cadrul Galei 100 pentru Centenar, organizată de Ambasada României la Paris, la 29 iunie 2018.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Japonia, lovită de cel mai puternic taifun din ultimii 25 de ani
Cel puțin șase oameni au fost uciși și 160 au fost răniți în Japonia din ...