Viktor Orban contraatacă de la tribuna Parlamentului European: UE îmi insultă țara
În Parlamentul European s-a discutat astăzi raportul privind încălcarea statului de drept și libertății justiției în Ungaria și eventualele sancțiuni care pot fi aplicate Budapestei. Pentru prima oară, legislativul de la Strasbourg încearcă să inițieze articolului 7 din tratatul UE, care poate duce inclusiv la suspendarea drepturilor e vot ale Ungariei.
Raportorul acestui caz, un europarlamentar olandez de orientare stângist-ecologistă, a spus că documentul pe care l-a redactat conține o listă atotcuprinzătoare de atacuri asupra mediei, minorităților și domniei legii. Este vorba, printre altele, de politica antiimigranți a Budapestei, de modul în care autoritățile maghiare au tratat refugiații ajunși pe teritoriul său, și de acțiunile care au vizat Universitatea Central Europeană, deschisă și finanțată de George Soros. Toate acestea reprezintă o încălcare o valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, a afirmat deputatul olandez.
Viktor Orban a fost invitat și el în plenul PE de la Strasbourg pentru a-și spune punct de vedere. Premierul maghiar era convins că acest gest a fost doar unul formal, dar a profitat de ocazie să lanseze un atac puternic și direct la adresa criticilor săi și la ipocrizia instituțiilor europene.
„Ungurii apără creștinătatea de peste o mie de ani !”
“Știu că ați luat deja decizia, știu că o majoritate va vota acest raport. Nu veți denunța un guvern, veți denunța o națiune întreagă. Veți denunța Ungaria, care este membră a familiei națiunilor creștin europene de peste 1000 de ani. Veți denunța Ungaria, care și-a vărsat sângele ori de câte ori a fost nevoie. Ungaria și-a vărsat sângele pentru libertate și democrație. Cei care acuză Ungaria sunt cei care au moștenit democrația, care nu au trebuit să-și asume riscuri pentru a avea acces la democrație. Sunt aici în fața dumnevoastră și îmi apăr țara, deoarece pentru unguri, libertatea, democrația, independența și Europa sunt chestiuni legate de onoare. Raportul din fața dumneavoastră este o insultă la adresa Ungariei și onoarei națiunile ungare. Deciziile în Ungaria sunt luate de alegători la alegerile parlamentare. Voi spuneți că Ungaria nu este în stare să hotărască ce e în interesul propriu. Dumneavoastră credeți că știți mai bine decât ungurii înșiși ce au nevoie” – a spus Viktor Orban în plenul Parlamentului European.
Vine epoca naționalismului
La final, premierul maghiar a spus că europenii vor decide singuri în mai 2019, la alegerile europarlamentare, să respingă actuala direcție a UE și că vor alege calea naționalismului și a democrației.
Nigel Farage îl invită pe Orban în grupul Brexit
Liderul grupului parlamentar ALDE, Guy Verhofstadt, care în vede pe Viktor Orban drept viitor președinte al Comisie Europene, a spus că Ungaria nu ar fi putut niciodată să adere la UE sub circumstanțele de acum. În schimb, britanicul Nigel Farage a invitat Ungaria în “clubul Brexit”.
Parlamentul European va vota mâine dacă începe sau nu procedurile de sancționare a Ungariei sub articolul 7. Trebuie totuși o majoritate de două treimi dintre deputați și nu este clar dacă aceasta există. Anul trecut, Comisia Europeană a decis că activeze articolul 7 în cazul Poloniei, tot din cauza unor presupuse încălcări ale statului de drept.