Călin Popescu Tăriceanu îl retrimite pe George Maior la şcoală
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a şters pe jos cu ambasadorul României la Washington, George Maior, fost şef al SRI., în timpul audierilor acestuia în comisia de politică externă. Cel pus la bară zâmbea ironic. Tăriceanu a fost primul care a cerut cuvântul. A susţinut ca George Maior a „distorsionat realitatea” prin declaraţiile făcute în legatura cu scrisoarea semnată de Rudolf Giuliani şi că a avut un „modus operandi” care l-a „descalificat” ca ambasador, invitându-l să citească manualele de diplomaţie.
Cum i-a tăiat Tăriceanu nasu’
„Ambasadorii sunt instruiţi să nu comenteze despre realităţile politice, ci să reprezinte ţara”, a mai susţinut Tăriceanu, insinuând că George Maior ar fi abandonat obligaţiile de „imparţialitate şi neutralitate” şi că ar fi adoptat respectiva poziţie, „pentru că i s-a dat voie de acasă.”
Performanţe slabe ca ambasador
În scurtul rechizitoriu, cel de-al doilea om în stat i-a spus că:”performanţa pe care aţi avut-o în calitate de ambasador în relaţia cu SUA este una foarte slabă. Nu am văzut niciun progres în chestiunea vizelor, rezultate practic zero în ceea ce înseamna dialogul politic la nivel înalt guvernammental şi parlamentar”, a mai susţinut Tăriceanu, acuzându-l pe George Maior că nu şi-a îndeplinit misiunea primită, ci a „promovat o agenda personală”, implicând SUA în problemele interne din România şi reciproc.
„Domnul ambasador poate prinde din zbor arta diplomaţiei”
„Eticheta care se predă tinerilor diplomaţi (…) în academiile diplomatice le impune acestora o sobrietate şi reticenţă în a face declaraţii publice fără mandat. Acţiunile pe cont propriu şi declaraţiile hazardate ale ambasadorilor şi ale altor diplomaţi în general sunt un adevărat tabu.
Dacă dl ambasador cumva nu a frecventat aceste cursuri, dacă nu cunoaşte această regulă de aur îi recomand călduros să încerce să prindă din zbor elementele principale acestei ştiinţe şi deopotrivă şi arte care este diplomaţia.”
Conform CV-ului depus la MAE, George Maior nu are studii de diplomaţie, ci doar de securitate.