Premierul Serbiei și primarul Belgradului au participat la parada gay
Ana Brnabic, primul ministru sârb, și Zoran Radojcic, primarul capitalei Belgrad, au fost printre sutele de oameni care au luat parte duminică, 16 septembrie, la parada gay desfășurată în centrul Belgradului. Șefa executivului este lesbiană declarată, primul premier gay din Balcani și prima femeie care conduce Guvernul Serbiei. Primarul Belgradului este un chirurg pediatru, profesor de chirurgie la facultatea de medicină a Universității Belgrad și membru al partidului de guvernământ.
Lupta pentru drepturile LGBT prin parada gay
Organizatorii marșului gay au venit și o listă de cereri pentru autoritățile sârbe, printre care documente pentru persoanele transgender, lege pentru parteneriate civile și eliminarea din manualele școlare a conținutui care discriminează comunitatea LGBT. Activiștii spun că discriminarea rămâne la cote mari în Serbia. Organizatorii mitingului nu au dorit ca premierul Ana Brnabic să participe, deși este lesbiană declarată. Asta după ce șefa guvernului a spus că se va discuta despre drepturile LGBT abia după ce se vor rezolva chestiunile economice ale țării.
Traseul paradei, lung de doi kilometri, chiar prin centrul Belgradului, a fost închis de către forțele de ordine, mult mai numeroase decât participanții. Poliția a ținut departe zeci de contramanifestanți, care aveau la ei cruci, icoane, biblii și chiar un banner cu poza fostului lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladici. Acestia au spus rugăciuni și au intonat imnuri religioase în fața cordonului de securitate format din polițiști. Trei dintre protestatari au fost reținut de oamenii legii înainte de începerea marșului gay, a transmis Europa Liberă.
Paradele gay nu mai au ostilitatea galeriilor de fotbal, ca-n trecut
ONG-urile LGBT au intenţionat să iniţieze prima paradă de acest fel, la Belgrad încă din anul 2001, dar participanții au fost bătuți de galeriile de fotbal, de grupări ultranaționaliste și de susținătorii partidului aflat la guvernare. În 2010, cei care au luat parte la marșul gay au fost protejați de poliție, dar au existat ciocniri în alte părți ai capitalei sârbe între forțele de ordine și oponenții evenimentului. Paradele LGBT au fost interzise până în 2014, ca să prevină violențele, dar edițiile din 2014, 2015, 2016 și 2017 au fost pașnice.