Stewardesă din China, dată afară după ce a fost cerută de soție în avion
<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/8Nav9tBWPv4″ frameborder=”0″ allow=”autoplay; encrypted-media” allowfullscreen></iframe>
Poveste cu final nefericit pentru o stewardesă din China. Acum câteva luni, tânăra a fost cerută de nevastă de către iubitul ei chiar în timpul unui zbor. Unul dintre pasagerii avionului a filmat momentul romantic iar înregistrarea a devenit virală pe rețelele de socializare. Stewardesa a folosit sistemul de comunicații al aeronavei ca să mulțumească pasagerilor care au aplaudat gestul emoționant.
Doar că ea s-a ales cu un soț, dar a pierdut un loc de muncă. La începutul lunii septembrie, tânăra a primit o scrisoare de la compania la care lucra, prin care era anunțată că a fost concediată. Motivul a fost că gestul iubitului ei, catalogat drept “privat”, a provocat o tulburare în avion, care ar fi putut pune în pericol siguranța pasagerilor.
Acum, internațiunii sunt împărțiți. Unii spun că China Eastern Airlines s-a comportat inuman, deoarece a concediat-o pe femeie, după ce a fost cerută de nevastă. Alții, în schimb, afirmă că avionul s-ar fi putut dezechilibra, deoarece pasagerii s-au ridicat de pe scaune ca să poată vedea mai bine momentul.
Până acum, compania chineză nu a comentat această informație.