ONU: 13 milioane de oameni din Yemen riscă să moară de foame

Valentin Borcea INTERNATIONAL Principal

Republica Yemen este amenințată de cea mai gravă foamete din ultimii 100 de ani, a avertizat ONU. 13 milioane de oameni riscă să moară în statul din Peninsula Arabă din cauza lipsei de alimente, a transmis Organizația Națiunilor Unite. Oficialii ONU au îndemnat coaliția internațională condusă de Arabia Saudită, care se luptă cu rebelii șiiți pro-iranieni Houthi, să înceteze bombardamentele și blocada.

Al-Qaida şi Isis au profitat de războiul civil

Saudiții, susținuți de SUA, Marea Britanie și Franța, folosesc atacuri aeriene și blochează porturile yemenite ca să învingă rebeliunea din țara vecină și să aducă din nou la putere guvernul recunoscut internațional, aflat în exil în Arabia Saudită. ONU a susținut că lumea ar trebui să fie rușinată de situația din Yemen, a scris BBC

Războiul civil din Yemen a început în martie 2015, adică acum trei ani și jumătate, ca un conflict între rebelii șiiți Houthi, o grupare islamistă radicală, și administrația președintelui Mansur Hadi. Al-Qaida și ISIS au profitat de lupte ca să atace și să preia controlul unor teritorii întinse. Cel puțin 10 mii de oameni au fost uciși în lupte până atunci, dar unele estimări vorbesc de un număr de cinci ori mai mare. De asemenea, peste 3 milioane de persoane au fost forțate să-și părăsească locuințele.

Națiunile Unite dar și numeroase organizații internaționale au făcut apeluri repetate pentru ajutoare umanitare și fonduri, care să meargă la sinistrații din Yemen.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Înfrângere teribilă pentru partenerii Angelei Merkel în alegerile regionale din Bavaria. Naționaliștii și progresiștii câștigă
Bavarezii au ales un nou parlament regional în acest weekend, iar CSU, partidul-soră din regiune ...