Lansare de carte: Florian Bichir – Cruciada Diviziei de Cremene. Viaţa şi memoriile generalului Ioan Dumitrache
Cartea „Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz: viaţa şi memoriile generalului Ioan Dumitrache, Cavaler al „Crucii de Fier”, de Florian Bichir, se va lansa miercuri, 17 octombrie 2018, ora 15.00, la Cercul Militar Naţional, Galeria Artelor.
Lucrarea celebrului autor prezintă activitatea și memoriile generalului Ion Dumitrache, cel ce a condus unitățile Armatei române care au atins cel mai estic punct al celui de-al doilea război mondial, ajungând până aproape de Cecenia.
„Activitatea și memoriile generalului Ion Dumitrache sunt fără îndoială importante, dacă nu cumva capitale pentru cunoașterea istoriei noastre și mai ales al celui de-al doilea război mondial. Este de notorietate că vânătorii de munte au reprezentat pe toata durata Campaniei din Est singurele trupe de elită ale infanteriei române. În jargonul de astăzi un fel de „berete verzi”. Cea mai cunoscută dintre acestea a fost Divizia 2 Munte”, a transmis autorul.
La eveniment vor lua cuvântul Adrian Pandea, directorul Editurii Militare, conf. univ. dr. Constantin Buchet, președinte CNSAS, col. prof. univ. dr. Dorel Bușe, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.