Donald Trump: Uciderea lui Jamal Khashoggi, cea mai proastă mușamalizare din istorie
Donald Trump a lansat cele mai dure critici de până acum la adresa Arabiei Saudite, de la izbucnirea scandalului cu moartea jurnalistului disident Jamal Khashoggi. Președintele american a spus că întreaga operațiune de la consulatul din Istanbul a fost idee foarte proastă, executată foarte prost și mușamalizată foarte prost. Cel care a venit cu ideea aceasta ar trebui să aibă probleme foarte mari, a declarat liderul de la Casa Albă în Biroul Oval, în fața jurnaliștilor, a scris BBC.
Trump crede că Regele Salman al Arabiei Saudite nu ştie nimic
Donald Trump încă așteaptă raportul complet de la emisarii pe care i-a trimis la Riad, Ankara și în alte locuri, cu misiunea de a afla adevărul. Președintele american a spus pentru Wall Street Journal că este convins că Regele Salman al Arabiei Saudite nu știa nimic despre uciderea lui Jamas Khashoggi, dar este de altă părere cu privire la implicarea Prințul-Moștenitor Mohammed bin Salman: “Prințul controlează tot acolo, mai ales acum. El conduce lucrurile așa că dacă cineva a fost informat, el ar fi fost primul.”
SUA aplică sancţiuni şi ridică vizele
Statele Unite au revocat vizele a 21 de oficiali saudiți arestați deja de Riad pentru implicarea în cazul Khashoggi. De asemenea, vor fi supuși unor proceduri speciale de verificare, astfel încât să nu mai intre în Statele Unite. Totuși, aceste sancţiuni ar putea fi însoțite și de altele, mai dure, în funcție de ce se mai află, a spus secretarul de Stat Mike Pompeo.
Cadavrul ar putea fi în fântâna din grădina reşedinţei consulului saudit din Istanbul
Președintele Turciei, Recep Erdogan, a spus ieri că uciderea lui Jamal Khashoggi a fost premeditată, nu o greșeală cum au insistat saudiții. Liderul de la Ankara a spus în fața Parlamentului că vrea judecarea celor responsabili în Turcia. Cadavrul jurnalistului nu a fost găsit nici până la această oră, dar presa turcă a scris că ar putea fi într-o fântână din grădina reședinței consulului saudit din Istanbul. Oficialii saudiți nu au lăsat încă poliția turcă să cerceteze locul.
Jurnalistul, critic al Prinţului moştenitor
Jurnalistul Jamal Khashoggi, editorialist al cotidianului The Washington Post şi un critic acerb al prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a dispărut în urmă cu trei săptămâni după ce a intrat în Consulatul saudit de la Istanbul pentru a obţine documente necesare căsătoriei sale.
Arabia Saudită a negat iniţial că ar avea informaţii despre dispariţia acestuia. Ulterior, oficiali saudiţi au admis că jurnalistul a fost ucis accidental în cursul unei altercaţii produse în incinta Consulatului. Agenția de presă Reuters, care citează surse turce și arabe, a scris că unul dintre consilierii prințului-moștenitor a intrat în direct prin Skype cu oamenii de la consulatul din Istanbul, l-a insultat pe Jamas Khashoggi și le-a spus oamenilor săi “aduceți-mi capul câinelui”. Înregistrarea acestui moment ar fi ajuns în posesia lui Recep Erdogan, care ar fi dat-o mai departe CIA.