Avem şi fotbal penal, dar n-avem procurori specializaţi!
Cazul Cristi Pădurariu, jucătorul de 21 de ani, care a jucat la pariuri contra propriei echipe ACS Poli Timişoara, în care evolua, atenţie, în teren ca mijlocaş, poate fi la fel de grav ca procesul secretarelor lui Dragnea sau chiar mai mult.
Faptul că tânărul jucător a recunoscut nu absolvă vina. N-a mărturisit nici măcar meciul la care a cules foloasele necuvenite. Specialiştii în jocuri de noroc vorbesc de sute de mii de euro, poate chiar de milioane. Prin faptul că a fost în teren e mult mai grav decât că Adrian Năstase şi-a pus nişte termopane şi a adunat bani din trofeul calităţii.
Primul ministru a fost executat politic. A ispăşit condamnarea. Acum e arătat cu degetul: „Penalul.”
Fapta săvârşită cu intenţie, de către tânărul echipei poreclite ACS Recaş, e la fel de gravă ca şpaga ascunsă în cimitir de Darius Vâlcov.
Prin 2006, virusat de morbul anticorupţiei, la fel ca mulţi tineri de azi, i-am făcut o vizită şefului ANAF de atunci, Sebastian Bodu, pentru a-i explica modul cum se evită fiscalizarea banilor prin contractele dublate ale transferurilor jucătorilor. Unul dintre ofiţerii de specialitate, conform surselor mele, ar fi fost la FRF. Mircea Sandu i-ar fi replicat: „Noi suntem stat în stat. Pe noi nu ne verifică decât FIFA.” Au urmat câteva arestări spectaculoase şi acuzaţii de trucări de rezultate.
Dar a venit la conducerea DNA Laura Codruţa Kovesi, iar mai apoi, fără evaluarea de specialitate, Augustin Lazăr, în funcţia de procuror general. De o bună perioadă de timp nu s-a mai anchetat niciun dosar de corupţie din fotbal, deşi erau indicii temeinice.
Orice profan al pariurilor poate sesiza răsturnările spectaculoase de rezultate din Prima Ligă. Şi din cea de-a doua. În zadar au sesizat unii „suspiciunile rezonabile.” Nu s-a mai deschis cutia Pandorei, semn că anticorupţia nu era decât un instrument de lichidare a oamenilor politici.
Prin fenomenul rezist, un experiment de laborator unic în lume, românii au fost puşi în situaţia de a se ruşina că sunt români, din acelaşi neam cu hoţii de la putere.
Hoţii de rezultat, în accepţiunea tăvălitorilor prin pieţe, nu sunt la fel de culpabili ca hoţii de pixuri din primării.
Şi de aici, niciun deranj.
Împotriva tânărului Cristi Pădurariu nu se va tăvăli nimeni prin pieţe. Niciun sutien nu va fi rupt de dragul cătuşelor. Corupţia din fotbal nu există pentru portocale şi lăncrănjance. Pentru simplul motiv că fotbalul nu a fost trecut în câmpul tactic de generalul Dumbravă de la SRI.
Ca unul care am scris „Hoţia la români” pot spune că şi hoţul de rezultat e tot un fel de hoţ de belină. Numai că pe el societatea îl iartă, dar pe cel aflat în funcţie, nu, chiar dacă nu există nicio probă de acuzare.
Procurorii se pot autosesiza pe cazul Cristi Pădurariu. Pot trece încă un dosar la mapa profesională. Dar dacă Bruxelles-ul nu s-a arătat îngrijorat, de unde Taica Lazăr să mai disjungă cauzele? Oricum el e terminat. Altul mai vopsit, că ăsta s-a topit!
Dar cazul Pădurariu e la fel ca Toma Alimoş. A furat pentru a se îmbogăţi.