De anul viitor scad ratele la credite

Dragoș Nelersa ACTUALITATE ECONOMIC Principal

În condițiile în care profiturile tuturor băncilor au crescut la peste 1,2 miliarde de Euro, guvernul Dăncilă a pregătit o Ordonanță de Urgență care va stimula scăderea dobânzilor la credite.

Se instituie taxa pe lăcomie

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a explicat marți, la Guvern, că Executivul va introduce de la 1 ianuarie 2019 o „taxă pe lăcomie” pentru bănci.

Potrivit proiectului de Ordonanţă prezentat marţi de Teodorovici, taxa pe lăcomie este menită să protejeze românii.

Taxa se aplică dacă ROBOR la 3 luni şi ROBOR la 6 luni depăşeşte, ca medie trimestrială, valoarea de 1,5%.

„În funcţie de lăcomia băncilor vom vedea care este şi impactul acestor măsuri”, a spus Teodorovici.

Ministrul a explicat că taxa pe lăcomie, pusă pe activele băncilor, va creşte progresiv, în funcţie de cât de mult va creşte ROBOR.

La Robor mare, băncile vor plăti 1/3 impozite

Astfel, la 1,5% taxa va fi zero. Între 1,51% şi 1,7% va fi 0,2%, între 1,71% şi 2,5% va fi de 0,4%, între 2,51% şi 3% va fi de 0,6%, iar între 3,01% şi 3,5% taxa pe active va fi de 0,9%.

Anunţul vine după ce, duminică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a lansat un atac la adresa băncilor şi le-a acuzat că nu sprijină economia şi „stabilesc dobânda pe care trebuie să o plătească românul”.

În general, la creditele plătite lunar, 60% sunt returnări ale sumelor împrumutate și 40% dobânzile la împrumut.

În condițiile unei stabilități financiare, a scăderii la inflației la 3,5% pe sfârșit de ani, a reducerii riscurilor bancare la 3%, dobânzile de 7-9% pe lună sunt nejustificate.

Cum crește sau scade ROBOR-ul?

Băncile se împrumută între ele în funcție de nevoia de lichidități. Atunci când se aprinde economia, firmele și persoanele fizice au nevoie de lichidități. Băncile au nevoie de mai mulți bani și se împrumută între ele. În aceste condiții crește ROBOR. Când economia se contractă, scade necesarul de împrumuturi, iar ROBOR-ul scade.

În unele dintre țările din Uniunea Europeană anul acesta, Euriborul a ajuns la valori negative. Astfel dobânzile la împrumuturi sunt între 1-2%, la Euro.

Pentru a nu plăti aproape 30% din dobânzile încasate, ca taxe la stat, băncile vor încerca să țină Roborul între 1,5-2%

Astfel, românii vor plăti rate lunare la nivelul anilor 2016-2017. Cu vreo 10% mai puțin.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Ajutor de stat de până la 200.000 de euro pentru companiile care activează în domeniul balnear
Ministerul Finanțelor Publice a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanță de Urgență privind instituirea unor ...