Băsescu – reloaded

Marius Ghilezan OPINIE Principal

PNL-PMP – fuziune şoc pe scena politică. Anunţau ieri după amiază principalele ediţii ale ziarelor online. După ce şi-a văzut-o eliberată pe Elena Udrea, Traian Băsescu se caţără din nou pe cai mari. Analiştii au cam simţit – de la o vreme – la fostul preşedinte înmuierile de ton şi de azimut. Deh, au crezut că bătrâneţile l-au cotropit. Ieşit din bula sa a început să atace invers decât acum câteva luni. A trecut cu arme şi muniţie, nu ştim dacă şi cu bebeluşul, acea formă fluidă care se ţine musai în cuburi de gheaţă, indiferent de anotimp, de partea celor care i-a năşit. Altfel spus, aveam să le readuc aminte, amicilor, vorba mea mai veche: “la bătrâneţe, toate curvele cântă în corul bisericii.” Plonjând mai adânc în maximele istoriei, îl revezi aevea pe Terenţiu, nu pe Terente, cel care le spunea anticilor să se ferească de linguşirea care naşte prieteni şi de adevărul care stârneşte ură. Nu-l trimiteţi pe veşnic cititorul „Levantului” la bibliotecă!

Traian Băsescu a trecut de partea “adevărului” lor. Cu sacii plini, e gata să urce în căruţa liberală. Puţini au fost cei care au sesizat ce vedeam limpede ca cerul: el a fost mai mereu acolo.

Când le-am spus prietenilor din PNL, că prin fuziunea cu PD, Băsescu a aruncat doar buzduganul, nu m-au crezut. Iată că acum trăieşte visul ce l-a poftit. Eliberat de tensiunea dosarelor se regrupează cu Boc, Blaga şi cu toţi cei care le-au tăiat salariile şi pensiile românilor. E gata pentru un nou asalt.

Ludovic Orban n-a fost niciodată în graţiile fostului primar devenit preşedinte. Acum spune că anunţul de presă e o tiribombă. Sunt unii care încă mai speră că fapta nu se va comite, dar sunt prea multe semne vizibile că fuziunea e coaptă mai demult. Departe de biroul lui Ludovic Orban, preşedintele care nu lămureşte încă dacă anti-băsistul Crin Antonescu va avea vreun loc pe lista euroaparlamentară pentru alegerile din luna mai 2019, s-a pregătit blatul de tort. Liderul PNL o bălmăjeşte, pentru că probabil nu mai e el cel care decide. I-au luat prerogativele, dar i-au păstrat alura de reprezentare.

Traian Băsescu va deveni implicit susţinătorul lui Klaus Iohannis. Îl vom vedea în linia întâi a linguşitorilor. Asta după ce s-a dus cu PMP-ul direct în decor. Bară de protecţie n-avea drumul, încă de pe vremea când „ministeria” transporturile. Dacă are vreo calitate, fostul pedelist e că e un animal politic pur sânge. Ştie când să pareze, când să se retragă. Dar acum iată că apare într-o calitate nouă, necunoscută până în prezent, de linguşitor al foştilor săi adversari. Poate el să ceară prin reprezentanţi căsătoria cu PNL dar mai trebuie să fie de acord şi PNL-ul.

Liderii grei ai PNL vor înghiţi cu greu găluşca. Dar dacă acţiunea e dictată de sus, nu vor avea ce să facă, se vor aspira în linguşirea colectivă.

Poate e prea dur termenul, dar niciun liberal autentic nu ştie care e viziunea de viitor a partidului care a făcut România Mare. Cineva dictează şi mulţi albaştri cu galben notează. Un fel de to do list.

Îmi amintesc că în urmă cu vreo două decenii îi povesteam primarului general de atunci despre importanţa familiei Popularilor Europeni. Se uita la mine mirat. Spunea că el rămâne socialist. A ajuns preşedinte şi s-a declarat apostol al doctrinei subsidiarităţii. Ba mai mult şi-a luat şi tunica foştilor săi adversari. A devenit anti-comunist de top. Ştia el ce ştia. Memoria colectivă e scurtă, la fel ca rochiţa prea frumoase fete, de odinioară…

Traian Băsescu e pregătit, ca de atâtea ori în viaţă, să-şi schimbe echipajul. A spus-o mai mereu că n-a eşuat niciodată. Drept e că a ştiut să ţină cârma dreaptă, chiar şi prin reprezentanţi.

Schimbarea la faţă a lui Traian Băsescu de după ieşirea din Palatul Cotroceni a fost văzută doar de naivi. Întreaga cohortă de lingăi i-a trimis în corul lui Iohannis, acolo unde s-a văzut slujirea pură, iar acum se reîntoarce în chip de paratrăznet. De Ulise reloaded. Nu de personaj. Ci de soft „reîncărcat,” cel văzut doar de IT-işti în fișierele cu conținut piratat.Programatorii spun că personajul e resetat. Clar de laborator.

Deci, Klaus Iohannis se va bucura în campania electorală de “slujirea” lui Traian Băsescu. Fără “pură.” Cea fără prihană tocmai ce a reuşit să o dea jos pe interimara de la DNA.  În psihologia colectivă Traian Băsescu apare ca cel care a tăiat pensiile și salariile din România şi n-a dat socoteală niciodată cu ce a făcut cu banii de la FMI.

Probabil că politica de tăieri ale fostului face parte din viziunea politică pe care o împărtășește candidatul Klaus Iohannis pentru un nou mandat la Cotroceni.

Realegerea lui Iohannis cu sprijinul lui Traian Băsescu poate fi privită şi din unghiul reînălţării a piticului cu şapte vieţi.

Votanţii lui Iohannis îl va lua în braţe şi pe Băsescu cu “bebeluş” cu tot. N-au de ales.

Aşa-i în tenis. Cine a crezut că Traian Băsescu a intrat la apă, n-a înţeles nimic din politica dâmboviţeană. Loialităţile sunt doar pentru fraieri. Pentru cei mai tineri, n-ar fi rău se le reamintim maxima TB-ului: “Petrică (Roman), eşti cel mai bun!” Şi după două săptămâni îi lua scaunul de preşedinte al Partidului Democrat.

Trebuie să fii în blana animalului politic ca să înţelegi că alianţele şi vorbele sunt fapte copiate de pe centură.

La bagajul electoral costeliv al preşedintelui Iohannis, Băsescu aduce zestrea lui de 300.000-400.000. Doar naivul crede că acest pasing-shot e pe degeaba.

Cine mai ştie că el l-a năşit pe Florian Coldea, via finul Ghiţă Falcă? Fostul şef SRI, retras la vatră, visează că va fi un Steve Bannon al marii politici. Numai că acum joacă o carte nouă sau veche, doar băieţii ştiu: Dacian Cioloş.

Klaus Iohannis va aduce sub mantia sa şi acel  quelque chose numit prim ministru al “guvernului meu?” Asta va fi lovitura de maestru. Dar stelele, cum le ştim de-o viaţă, vor să aibă cel puţin două variante.

Florian Coldea îl susţinea în 2014 pe Klaus Iohannis, iar George Maior pe Victor Ponta. A câştigat primul şi Coldea a trecut în adormire. Acum cică joacă jockerul Cioloş. Zic gurile rele din sistem. Dacă îşi anunţă şi Cioloş contra candidatura va fi un mic turbion. Atunci preşedintele va avea întradevăr probleme. Dar cum dacianii nu-s singuri pe lume, pot dori orice. Nu hotărăsc, ei doar execută.

Tare mi-aş dori să-l măsurăm şi la punctele electorale pe mereu numitul. Până atunci, le spun vechilor liberali: iar v-a păcălit marinerul. S-a deşurubat niţel.Acum e pregătit să ia casa Brătienilor pe sus.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Reclamaţia la CEDO a Laurei Codruţa Kövesi va fi declarată “inadmisibilă”
Laura Codruța Kövesi a reclamat la CEDO decizia Curţii Constituţionale a României de revocare a ...