Parlamentul European vrea să finanţeze societatea civilă din Europa, exact ca CIA în anii 1970
Parlamentul European a votat, cu largă majoritate, o propunere venită de la Comitetul pentru Libertăți Civile care prevede triplarea fondurilor alocate în bugetul UE 2021-2027 pentru programul Drepturi și Libertăți. Mai precis, PE vrea aocarea de 1,8 miliarde de euro pentru “protejarea și promovarea a valorilor fundamentale ale UE prin susținerea organizațiilor societății civile de la nivel local, regional, național și transnațional”. Cu banii europeni, misiunea diverselor ONG-uri care ar urma să primească finanțare trebuie să fie “promovarea egalității și nediscriminării, încurajarea implicării și participării cetățenilor la procesul democratic și combatarea violenței.”
Scopul principal, menționat în document, este protejarea și promovarea democrației și a statului de drept, deoarece acestea sunt precondiții pentru protejarea drepturilor fundamentale și pentru garantarea încrederii mutuale între statele membre și între cetățeni și UE.
Parlamentul European a sugerat și ce activități ar trebui finanțate cu banii europeni:
- campanii de conștientizare a valorilor fundamentale ale UE și a drepturilor și obligațiilor care rezultă din calitatea de cetățean european;
- inițiative care arată factorii care au dus la apariția regimurilor totalitare;
- comemorarea victimelor regimurilor totalitate;
- înfrățiri de orașe;
- susținerea apărătorilor drepturilor omului și celor care dezvăluie ilegalități;
- măsuri pentru contracararea discursului urii și dezinformării;
- protejarea victimelor violențelor;
Oamenii în civil vor supraveghea statul, la fel ca Securitatea pe vremuri
Europarlamentarii au fost de acord, ca în cazuri excepționale, atunci când este o deteriorare rapidă și serioasă a situației într-un stat membru iar valorile fundamentale sunt sub pericol, Comisia Europeană ar putea să inițieze o procedură rapidă pentru finanțarea unor organizații ale societății civile cu scopul de a facilita și susține dialogul democratic în țară. În alte cuvinte, unele ONG-uri ar deveni “trupe de șoc” pentru apărarea democrației și statului de drept, alimentate cu bani europeni.
Valorile fundamentale ale UE sunt cele scrise la Articolul 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană: “Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”