Zece intâmplări fascinante de Valentine’s Day. Unde femeile fac cadouri şi nu invers?

Dragoș Nelersa ACTUALITATE INVESTIGAȚII Principal
Transmite:

Sărută şi scrie. Este acţiunea intreprinsă pe tot mapamondul de jurnaliştii de la Rider Digest. Prezintă cele mai fascinante întâmplări despre festivitatea anuală a îndrăgostiţilor și despre modul în care 14 februarie este sărbători în întreaga lume.

14 februarie, ziua de festin şi de bucurie pentru comercianţi 

Deși Ziua Îndrăgostiților poartă numele unui sfânt creștin, nu există nimic religios în această zi rezervată iubirii și iubăreţilor de pe mapamond, constată ziariştii publicaţiei. Există referințe că ceremoniile din această zi s-au desfăşurat şi în Evul Mediu. Până pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea britanicii au trimis cartoline de Valentine’s Day. Americanii au adoptat obiceiul și l-au transferat peste ocean. Astfel, 14 februarie a ajuns o zi de festin, de bucurie pentru comercianţii de ciocolată, de cărți, de flori și, ca să nu uităm, şi de „vânzătorii de iluzii de dragoste”.

Nu toată lumea e  fan al „Zilei Îndrăgostiților” 

O mulțime de oameni detestă 14 februarie, printre aceștia fiind cei divorțați, deprimații, cei care suferă de deziluzii în dragoste. Alții sunt iritaţi de marketingul exagerat. Într-o serie de ţări, evenimentul a fost criticat că e prea vestic, prea creștin sau prea imoral. În 2008, Arabia Saudită a interzis vânzarea de trandafiri roșii și alte articole de “Ziua Îndrăgostiților”, pentru că este o sărbătoare adusă din vest numită după un sfânt creștin. Autoritățile religioase din Malaezia au arestat mai mult de 100 de cupluri musulmane pentru că au sărbătorit “Ziua Îndrăgostiților” în 2011, iar Iranul a interzis imprimarea materialelor legate de această zi specială.

Originea Cupidonului 

Cum a ajuns un copil dezbrăcat, gol cu ​​aripi, purtând arc și săgeată să simbolizeze romantismul? Să facem cunoștință cu Cupidon, urmaşul zeiţei romane Venus. Numit după cuvântul latin pentru „dorință” (cupido), legenda spune că heruvimul plin de bucurie, poate provoca o victimă să se îndrăgostească doar prin împușcarea unei săgeți de aur în inima acesteia.

Parisul, oraşul romantic, detronat de două sate 

Parisul ar putea fi cel mai romantic oraș din lume, însă satele franţuzeşti Saint Valentin și Roquemaure concurează puternic pentru supremaţie. În fiecare an, în week-end-ul cel mai apropiat de 14 februarie, Sfântul Valentin oferă iubitorilor adunaţi în cele două comunităţi rurale șansa de a se căsători într-o grădină acoperită cu trandafiri și cu bileţele de dragoste în copaci. Festivalul iubitorilor de la Roquemaure se mândrește cu costume și muzică din secolul al X6IX-lea.

O eroare de publicitate veche menţine obiceiul ca femeile să dea bomboane bărbaţilor 

Din cauza unei erori de publicitate din anii de demult, în Japonia încă se crede că de “Ziua Îndrăgostiților”, femeile trebuie să ofere bărbaților bomboane – şi nu invers. Producătorii de bomboane au organizat mai multe campanii pentru promovarea ideii că de 14 martie e o „zi de replică,” numită „Ziua Albă,” în care bărbații dau delicatese femeilor. A mers. Obiceiul a prins. În aceste zile, companiile japoneze de ciocolată realizează 50% din vânzările anuale.

Satul dragostei din Thailanda se spune că asigură o căsnicie lungă

Iubăreţii se căsătoresc în districtul Banggrak din Bangkok, „satul dragostei” din Thailanda. Ei cred că satul e miraculos şi că le aduce o căsnicie lungă.

Julieta lui Shakespeare din Verona mai primeşte 1.000 de scrisori în fiecare an 

În fiecare an, orașul Verona primește aproximativ o mie de scrisori adresate Julietei de ziua de Valentine’s Day. Verona este locul în care locuiau Romeo și Julieta lui Shakespeare.

„Ziua naţională a prezervativelor” în Australia 

O organizație australiană de planing familial sărbătorește Ziua națională a prezervativelor pe 14 februarie, încurajând iubăreţii „să spună da cu flori,  să o facă cu prezervative”.

53% dintre americance le-ar da papucii prietenilor dacă ar veni în această zi fără cadou

Un studiu din 2015 susține că 53% dintre femeile din America le-ar da papucii prietenilor dacă nu le-ar aduce nimic de “Ziua Îndrăgostiților.” Un alt studiu american a constatat că 2% dintre bărbați au considerat că mai bine încheie o relație decât să dea un cadou. Americanii cheltuie jumătate de miliard de dolari, în această zi, pentru animalele de companie.

Fundamentaliştii au ameninţat pedepse aspre pentru îndrăgostiţi. În replică, 3000 de femei au trimis chiloţi roz organizaţiei

În 2009, membrii unui grup fundamentalist hinduist, numit Sri Ram Sene, au atacat femeile într-un club din Mangalore, iar liderul lor, Pramod Muthalik, a anunțat că va trata cu asprime pe oricine sărbătorește “Ziua Îndrăgostiților.” Un grup de femei tinere a decis să riposteze, cerând femeilor din toată țara să trimită chiloții roz organizației. Peste 300 au dat curs solicitării. Sărbătorile din ultimii ani au fost mai puțin periculoase.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Spania este ÎN FIERBERE! Guvernul, acuzat că trădează țara! (video)
Zeci de mii de oameni s-au adunat în centrul Madridului ca să ceară demisia guvernului ...