Ce ascund durerile din dreapta abdomenului?

Ion Mihalcioiu Principal SOCIAL
Transmite:

Încă de mici, ştim că după alergături ne doare abdomenul în partea dreaptă, unde simţim uşoare înţepături. Nu sunt de la ficat. În cazul unui efort prelungit, colonul apasă cu gaze asupra diafragmei, ceea ce nu e nimic rău.

Medicii susţin că durerea intensă localizată subcostal drept este dată de:

– Boli de fiere;
– Boli de colon (intestin gros);
– Pleurezii;
– Infecţii în regiune (pleurale, biliare, peritoneale, cutanate);
– „Herpes zoster“;
– Dureri de rinichi iradiate anterior;
– Dureri de stomac sau duoden.

Oboseala nu se cuibăreşte în zona ficatului

Dr. Carmen Manciuc, director medical Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Paraschiva“ Iaşi spune că „în mod particular, oboseala organismului nu crează simptome direct legate de „locul“ ficatului în organism”.

De asemenea, dacă am mâncat prea mult, am consumat alimente bogate în grăsimi, putem resimţi dureri (jenă) în partea dreaptă, sub coaste. Dar, de regulă, după mese bogate în grăsimi aceste dureri aparţin veziculei biliare (n.r. – Bilei), adică „vecinei“ ficatului.

„Durerea situată în regiunea unde este localizat ficatul (sub coasta dreaptă – hipocondrul drept), extrem de rar este dată de o boală de ficat. Pacienţii de obicei spun: Mă doare ficatul; dar corect ar trebuie să spună: Mă doare în dreapta, sub coaste”. a mai explicat medicul.

Fiere, colon etc

Deşi durerea din zona ficatului este relativ frecventă, ficatul doare foarte rar. Această durere este rareori generată de o boală a ficatului, frecvent fiind dată de fiere, colon, perete abdominal.

De obicei nu dau durere de ficat următoarele boli hepatice:

– Hepatită cronică B, C, autoimună;
– Hepatită acută virala şi etanolică;
– Ciroza hepatică;
– Hemangiomul hepatic;
– Steatoza hepatică (ficatul gras);
Ficatul „doare“ în situaţii excepţionale

Ficatul nu are nervi

Trebuie ştiut că structura anatomică a ficatului de organ „plin“ nu permite situarea de fibre nervoase de sensibilitate în interiorul lui, ci doar în învelişul lui (capsula hepatică Glisson). Durerea care să ţină efectiv de ficat, ca organ, are drept mecanism distensia bruscă a capsulei într-un interval scurt de timp, de diverse cauze. Astfel, ficatul doare în situaţii excepţionale, când apar abcese pe ficat, tumori mari la suprafaţa lui sau când inima nu mai reuşeşte să adune sângele şi-l lasă să se acumuleze, dilatând ficatul.

Când trebuie să mergem la doctor?

Consultați-vă medicul dacă aveţi un debut brusc de durere severă însoțită de febră, frisoane, greață sau vărsături. Orice alte simptome, inclusiv dureri cu urinare, icter (piele galbenă sau ochii albi gălbui), dureri de spate severe, dureri toracice, transpirații sau diaree profundă mai mult de o zi ar trebui să producă o vizită la medic sau la urgența locală.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
În Bucureşti, Răzvan Exarhu urcă audienţa Morning Glory
Dacă la nivel naţional, Kiss FM înregistrează cea mai mare creştere în audienţă la “matinal,” ...