GAZELE româneşti, dorite CU DISPERARE în Ungaria. Budapesta pune presiuni pe SUA!

Valentin Borcea ACTUALITATE ECONOMIC INTERNATIONAL
Ungaria îşi doreşte gaze româneşti cât mai repede posibil, ca să mai reducă dependenţa de Rusia. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, l-a rugat pe omologul său european american, Mike Pompeo, să îndemne ExxonMobil să dea drumul mai repede la extracţia off-shore din Marea Neagră.
„L-am rugat să ne ajute cu ExxonMobil, astfel încât ExxonMobil să ajungă la o decizie finală legată de investiţia în gazele off-shore din România. Dacă firma americană va lua decizia, Ungaria va acţiona în sensul diversificării surselor de gaze naturale.”

Ungaria pune presiune pe ExxonMobil

Şeful diplomaţiei de la Budapesta a detaliat cum gazele cumpărate din România ar putea salva Ungaria, dar nu numai, de influenţa Kremlinului.
„Noi cei din Europa Centrală suntem complet dependenţi de Rusia, în ceea ce priveşte importurile de energie, mai ales de gaz. 85% din gazul nostru este importat din Rusia. 85%! Am făcut tot ce am putut. Am implementat toate investiţiile necesare ca să diversificăm sursele din care cumpărăm gaze. Acum suntem în poziţia de a depinde excluziv de aliaţii noştri pentru diversificarea surselor. Dacă ExxonMobil decide în favoarea începerii exploatării din România, vom cumpăra gaz din România” a transmis Peter Szijjarto.
Loading...
Admin Image

Calea Sigura pentru Dolj

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Vezi care sunt telefoanele care emit cele mai multe radiaţii!
Recent, neurochirurgul român Vlad Ciurea avertiza „Dormiţi fără telefonul mobil în apropiere, priviţi dimineaţa cerul, ...